Diamant uriaş, adjudecat pentru aproape 11 milioane de euro

Un diamant uriaş a fost adjudecat pentru suma de 18,193 de milioane de franci elveţieni (10,9 milioane de euro) la o licitaţie organizată de casa Sotheby's la Geneva, informează AFP.

5 afișări
Imaginea articolului Diamant uriaş, adjudecat pentru aproape 11 milioane de euro

Diamant uriaş, adjudecat pentru aproape 11 milioane de euro

Piatra de 84,37 de carate a fost evaluată de specialişti la o sumă cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de franci. Piatra preţioasă este cel mai mare diamant alb imaculat pus în vânzare vreodată şi s-a situat pe locul al doilea în topul celor mai scumpe geme de acest tip din lume, potrivit Sotheby's.

Diamantul a fost cumpărat de un membru al familiei Marciano, fondatoare a mărcii americane de jeanşi Guess, a precizat Sotheby's.

Cumpărătorul a botezat piatra preţioasă "The Chloe Diamond", de la numele fiicei sale, potrivit aceleiaşi surse. Acesta este privilegiul cumpărătorului, dacă diamantul este "virgin", adică scos pentru prima dată la licitaţie, a explicat Sotheby's.

Piatra a fost scoasă la vânzare de familia Cohen, proprietară a companiei americane Clean Diamonds.

La licitaţie au fost vândute pietre preţioase cu o valoare totală de 64 de milioane de franci elveţieni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici