Distribuţia filmului "Slumdog Millionaire", premiată de Sindicatul actorilor americani (Video)

Filmul "Slumdog Millionaire" a primit duminică, la Los Angeles, premiul pentru cea mai bună distribuţie din partea Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), un motiv în plus pentru a se număra printre favoriţii premiilor Oscar pe 2009.

334 afișări
Imaginea articolului Distribuţia filmului "Slumdog Millionaire", premiată de Sindicatul actorilor americani (Video)

Distribuţia filmului "Slumdog Millionaire", premiată de Sindicatul actorilor americani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Slumdog Millionaire", semnat de britanicul Danny Boyle, a primit premiul pentru cel mai bun colectiv de actori, deşi în acest film nu a jucat nicio vedetă.

Lungmetrajul spune povestea unui tânăr care, deşi needucat şi crescut într-un cartier sărac al Mumbaiului, ajunge să intre în posesia marelui premiu la o emisiune de tipul "Vrei să fii milionar?".

La categoria "cel mai bun colectiv de actori", "Slumdog Millionaire" a concurat cu filmele "Doubt", "Milk", "Frost/Nixon", şi "Strania poveste a lui Benjamin Button".

Filmul a câştigat deja, pe 11 ianuarie, patru premii Globul de Aur, printre care şi cel la categoria "cel mai bun film", şi a obţinut 10 nominalizări la premiile Oscar. Principalul lui concurent la premiile SAG, filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", a obţinut 13 nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, "Slumdog Millionaire" a câştigat, sâmbătă, premiul pentru cel mai bun film din partea Sindicatului producătorilor americani.

Mai mult decât Globurile de Aur, premiile SAG sunt considerate drept indicatori fiabili ai câştigătorilor premiilor Oscar, ce vor fi decernate pe 22 februarie, la Hollywood. Motivul este unul simplu, membrii electori ai SAG sunt membri ai Academiei americane de film, care decide soarta premiilor Oscar.

Fără a mai constitui o surpriză, Sean Penn a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din "Milk", în timp ce veterana Meryl Streep a câştigat premiul pentru cel mai bun rol principal feminin, pentru partitura unei călugăriţe răzbunătoare din drama "Doubt".

Penn este unul dintre favoriţii la premiile Oscar, alături de Mickey Rourke, care a câştigat deja un premiu Globul de Aur pentru rolul din "The Wrestler".

Australianul Heath Ledger, care a murit anul trecut, la vârsta de 28 de ani, a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin, pentru prestaţia din "Cavalerul Negru", pentru care a primit şi un Glob de Aur. Ledger devine astfel unul dintre favoriţii la premiul Oscar pentru rol secundar. Singurul actor care a câştigat postum un premiu Oscar este Peter Finch - "Reţeaua" (1976).

Totodată, actriţa britanică Kate Winslet a fost recompensată de Screen Actors Guild cu premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin, pentru prestaţia din "The Reader".

SAG a mai acordat o serie de premii şi pentru producţii de televiziune. Astfel, premiul pentru cea mai bună distribuţie a unui serial dramă a fost câştigat de colectivul "Mad Men", în timp ce premiul pentru pentru cea mai bună distribuţie într-un serial de comedie a revenit producţiei "30 Rock". Tina Fey şi Alec Baldwin au câştigat premiile pentru interpretare înt-un serial de comedie ("30 Rock), în timp ce Hugh Laurie şi Sally Field au câştigat premiile pentru interpretare într-un serial dramă, pentru prestaţiile din "House", respectiv "Brothers and Sisters". De asemenea, Laura Linney şi Paul Giamatti au câştigat premiile pentru interpretare într-o miniserie TV - "John Adams".

Slumdog Millionaire

Citeşte şi:

"Slumdog Millionaire", nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film (Video)

Danny Boyle, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun regizor

Filmul "Slumdog Millionaire", marele câştigător la Globurile de Aur (Video)

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici