Druizii protestează faţă de transformarea complexului Stonehenge în muzeu

Un grup de druizi, care susţine că Stonehenge este un loc sacru, a protestat miercuri faţă de transformarea acestui complex arheologic în muzeu şi a cerut reîngroparea oaselor, provenind din neolitic, ce fac parte din expoziţia despre istoria vechiului monument.

180 afișări
Imaginea articolului Druizii protestează faţă de transformarea complexului Stonehenge în muzeu

Druizii protestează faţă de transformarea complexului Stonehenge în muzeu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Druidul King Arthur Pendragon, conducătorul grupului Loyal Arthurian Warband, a comparat expunerea vestigiilor arheologice, printre care se află şi o colecţie de oase, cu "un peep-show victorian", potrivit huffingtonpost.com.

Noul centru expoziţional, deschis miercuri la Stonehenge, îşi propune să ofere vizitatorilor o perspectivă mai amplă asupra monumentului, situat la 130 de kilometri de Londra.

Pentru reamenajarea sitului au fost alocate 32 de milioane de euro, sumă finanţată de parteneri privaţi şi din fondurile obţinute din reducerile bugetare publice.

English Heritage, organismul public care administrează situl, a declarat că a luat în calcul expunerea unor copii ale oaselor, însă "autenticitatea este importantă pentru istoria Angliei".

Complexul megalitic Stonehenge, ce atrage peste un milion de vizitatori pe an, a fost construit vreme de mai multe secole, începând cu 3.000 î.e.n.. din motive rămase un mister până în zilele noastre.

Din perspectiva celor mai recente teorii, Stonehenge ar fi fost un loc de înmormântare, având în vedere mormintele descoperite la faţa locului, sau un loc de pelerinaj, prin prisma puterii tămăduitoare conferită pietrelor albastre transportate la Stonehenge din Ţara Galilor, pe o distanţă de peste 200 kilometri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici