Prima pagină » Life-Inedit » Elena Gheorghe a avut prima repetiţie pentru Eurovision, la Moscova

Elena Gheorghe a avut prima repetiţie pentru Eurovision, la Moscova

Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision, a avut luni prima repetiţie la Moscova pentru piesa "The Balkan Girls", pe care ea o va interpreta în semifinala programată pe 12 mai, informează TVR.
Elena Gheorghe a avut prima repetiţie pentru Eurovision, la Moscova
04 mai 2009, 19:35, Life-Inedit

Elena Gheorghe, împreună cu cele cinci colege – patru dansatoare şi o solistă pentru baking vocals -, a urcat luni pentru prima dată pe scena Eurovision, mai întâi pentru diverse teste tehnice şi reglaje, apoi pentru repetiţia propriu-zisă. Nu au existat probleme majore, ci unele modificări ce urmează a fi făcute de organizatori.

Elena a fost singura artistă care a venit la conferinţa de presă programată după repetiţie îmbrăcată altfel decât a evoluat pe scenă. Chiar dacă a avut la dispoziţie numai câteva minute, ea a ţinut să se schimbe şi să se prezinte în faţa jurnaliştilor îmbrăcată în costum popular românesc. De altfel, acest lucru a fost nu numai remarcat de jurnalişti, ci şi apreciat, mai ales în momentul în care Elena a declarat că are costumul de la mama ei şi că îl poartă cu multă mândrie. Iar când ea a fost rugată să cânte ceva în faţa celor prezenţi la conferinţa de presă, Elena a ales să interpreteze "Balada lui Avram Iancu", lucru care i-a surprins plăcut pe toţi. Şi chiar dacă nu au înţeles cuvintele cântecului, mulţi jurnalişti s-au lăsat antrenaţi de refren şi au fredonat împreună cu Elena.

De asemenea, jurnaliştii străini au fost de părere că Elena este cea mai frumoasă concurentă a Eurovisionului din acest an.

Pentru miercuri, Elena are programată o vizită în Piaţa Roşie, cea de-a doua repetiţie urmând să aibă loc vineri. Până atunci, însă, nimeni nu are liber, pentru că, în timp ce delegaţia lucrează cu tehnicienii ruşi pentru rezolvarea tuturor aspectelor legate de momentul României din concurs, Elena şi colegele ei de scenă repeta zilnic într-un spaţiu special amenajat partea de coregrafie şi interpretare vocală.

Elena va intra în concursul de la Moscova pe 12 mai, în prima semifinală Eurovision, interpretând piesa "The Balkan Girls", compusă de Laurenţiu Duţă. Atât semifinalele, cât şi finala, organizate în zilele de 12, 14, respectiv 16 mai, vor putea fi urmărite în direct pe TVR 1 şi pe TVR Internaţional.

The Balkan Girls

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia