Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor OSCAR 2014 - Mediafax

Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor OSCAR 2014

Vedeta de televiziune americană Ellen DeGeneres a fost desemnată prezentatoarea principală a galei de decernare a premiilor Oscar din 2014. DeGeneres îi urmează actorului de comedie Seth MacFarlane, creatorul serialului animat "Family Guy", care a prezentat gala premiilor Oscar din acest an.

485 afişări
Imaginea articolului Ellen DeGeneres va prezenta gala premiilor OSCAR 2014

Ellen DeGeneres (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut chiar de către Ellen DeGeneres, vineri, pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter. "Este oficial: Voi găzdui Oscarurile!", a scris DeGeneres, potrivit The Hollywood Reporter.

Totodată, Ellen DeGeneres a mulţumit reprezentanţilor Academiei de film americane, pentru că au ales-o să găzduiască gala de decernare a premiilor Oscar 2014, şi soţiei sale, actriţa Portia de Rossi.

Va fi pentru a doua oară când Ellen DeGeneres va prezenta o gală a premiilor Oscar. Ea a mai prezentat gala de decernare a prestigioaselor premii în 2007.

Potrivit The Hollywood Reporter, Academia de film americană a început din timp pregătirile pentru cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar, care va avea loc pe 2 martie 2014.

Astfel, în luna aprilie, Academia i-a readus în echipa organizatoare a galei premiilor Oscar pe producătorii Craig Zadan şi Neil Meron.

Totodată, anunţul că Ellen DeGeneres va găzdui următoarea gală a premiilor Oscar vine după ce Cheryl Boone Isaacs a devenit, miercuri, primul preşedinte afroamerican al Academiei de film americane, organizaţia care decernează în fiecare an prestigioasele premii.

Cheryl Boone Isaacs a anunţat că prima ei decizie va fi să stabilească, împreună cu Craig Zadan şi Neil Meron, persoana care va prezenta gala premiilor Oscar 2014.

"Sunt încântată să găzduiesc gala premiilor Oscar pentru a doua oară. Ştiţi cum se spune - a treia oară este cu noroc", a declarat Ellen DeGeneres.

La rândul lor, Craig Zadan şi Neil Meron au afirmat: "Toată lumea o iubeşte (pe Ellen DeGeneres, n.r.) şi ne aşteptăm ca publicul de la Dolby Theatre (locul unde se va desfăşura gala premiilor Oscar, n.r.), şi telespectatorii din întreaga lume să fie la fel de încântaţi de acest anunţ ca noi".

Totodată, Cheryl Boone Isaacs, recent aleasă preşedinte al Academiei de film americane, a declarat: "Am fost imediat de acord cu Craig şi Neil că Ellen este gazda ideală pentru această ediţie a premiilor Oscar. Aşteptăm cu nerăbdare acest show, care va fi unul plin de divertisment, antrenant şi amuzant".

Cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc duminică, 2 martie 2014, la Hollywood, în fostul Kodak Theatre, redenumit în mai anul trecut Dolby Theatre.

Nominalizările pentru Oscarurile din 2014 vor fi anunţate anul viitor pe 16 ianuarie, iar cei 6.000 de membri ai Academiei de film americane vor putea să voteze actorii şi filmele preferate până pe 25 februarie 2014.

Marele învingător de la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar a fost lungmetrajul "Argo", desemnat câştigător la trei categorii de premii: "cel mai bun film", "cel mai bun scenariu adaptat" şi "cel mai bun montaj".

Ellen DeGeneres, în vârstă de 55 de ani, este una dintre cele mai influente vedete de televiziune din lume. Ea se află pe locul al zecelea în topul anual al celor mai influente celebrităţi din lume, întocmit de revista Forbes şi publicat în iunie 2013.

Ellen DeGeneres, prima vedetă din televiziunea americană care a dezvăluit în direct că este lesbiană, în 1997, a primit o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, într-o ceremonie care a avut loc în septembrie 2012, la Los Angeles.

Tot anul trecut, DeGeneres a primit şi cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment din Statele Unite - Mark Twain Prize for American Humor pe 2012.

Născută în New Orleans, Ellen Degeneres şi-a început cariera într-un club de comedie din oraşul ei natal. În 1982, înregistrarea video a unui spectacol al ei i-a adus titlul de cea mai amuzantă femeie din America. În 1986, Ellen Degeneres a apărut în "The Tonight Show" şi a devenit prima femeie-artist de comedie invitată de Johnny Carson în acea emisiune.

În urmă cu 15 ani - cu puţin timp înainte de înfiinţarea premiului Mark Twain -, Ellen DeGeneres a anunţat că este lesbiană, pozând pe coperta revistei Time şi în direct, în sitcomul ei "Ellen", în faţa a peste 46 de milioane de telespectatori. Popularul show TV a început să piardă din audienţă şi a fost anulat un an mai târziu. DeGeneres a spus, în acea vreme, că televiziunea ABC s-a lăsat cuprinsă de frică şi a abandonat emisiunea. Vedetei americane i s-a reproşat faptul că era "prea gay" şi că şi-a construit cariera prin impunerea unei "agende gay" în programul emisiunii sale.

Anularea sitcom-ului şi sentimentul de respingere socială au determinat-o pe DeGeneres să dezvolte o depresie profundă.

Sitcom-ul "Ellen" a deschis însă calea pentru alte emisiuni care au reuşit să depăşească tabuurile referitoare la personajele gay. Astfel au apărut "Will and Grace", "Glee", "Modern Family" şi multe altele.

Ellen DeGeneres a revenit însă în actualitate cu roluri în filme şi s-a remarcat în animaţia "În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo", în care a asigurat vocea pentru unul dintre personajele principale. Ea a devenit apoi realizatoarea şi prezentatoarea propriului show TV - "The Ellen DeGeneres Show" -, a scris cărţi care au ajuns bestseller şi a făcut parte din juriul emisiunii "American Idol", care se bucură de o mare audienţă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici