Elton John nu poate să adopte copii din Ucraina

Elton John, care a recunoscut public că este homosexual, nu-l va putea adopta pe Lev, un copil ucrainean în vârstă de 14 luni, pentru că legislaţia din această ţară nu permite adopţiile internaţionale decât în cazul unor cupluri heterosexuale, potrivit Ministerului Familiei.

148 afișări
Imaginea articolului Elton John nu poate să adopte copii din Ucraina

Elton John ţine în braţe un copil de la un orfelinat din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

David Furnish, ţinându-l în braţe pe micuţul Lev

"Nu are dreptul să adopte (din Ucraina, n.r.) pentru că există anumite obstacole care nu vor putea fi depăşite", a declarat Liudmila Balym, şef adjunct al departamentului pentru adopţii din Ministerul Familiei.

Potrivit legii, părinţii adoptivi străini trebuie să fie căsătoriţi, mariajele homosexuale nefiind recunoscute în Ucraina.

Elton John şi partenerul său de lungă durată David Furnish fac parte dintre cele 700 de cupluri gay care şi-au legalizat relaţia la data de 21 decembrie 2005, ziua în care a intrat în vigoare legea ce permite uniunile civile între homosexuali în Marea Britanie.

În plus, diferenţa de vârstă dintre părinţii adoptivi şi copil nu trebuie să depăşească 45 de ani, a precizat reprezentanta Ministerului Familiei. Elton John, în vârstă de 62 de ani, şi partenerul său de viaţă, în vârstă de 46 de ani, nu îndeplinesc această condiţie.

Sâmbătă, Elton John a cântat piesa "Circle of Life" pentru copiii de la un orfelinat din estul Ucrainei - mulţi rămaşi orfani din cauza maladiei SIDA. Starul se afla în vizită în Ucraina în numele fundaţiei sale anti-SIDA. Ulterior, cântăreţul şi partenerul de viaţă, David Furnish, care ţinea pe genunchi un băieţel în vârstă de 14 luni pe nume Lev, au fost întrebaţi dacă se gândesc să adopte.

"David şi cu mine vorbim mereu despre adopţie", a replicat Elton John. "David şi-a dorit întotdeauna să adopte, iar eu am refuzat mereu, pentru că am 62 de ani şi pentru că eu călătoresc mult şi am viaţa pe care o am, astfel încât nu ar fi cinstit pentru copil", a spus acesta.

"Dar, după ce l-am văzut pe Lev astăzi, mi-ar plăcea să îl adopt. Nu ştiu cum vom face, dar mi-a furat inima. Şi i-a furat inima lui David şi ar fi minunat să avem un cămin. M-am răzgândit astăzi (în privinţa adopţiei, n.r.)", a spus John.

Elton John a mai spus că moartea colegului său, clăparul Guy Babylon, l-a determinat să-şi schimbe concepţiile.

"Săptămâna trecută l-am pierdut pe unul dintre cei mai buni prieteni. Acest lucru mi-a rupt inima, pentru că era un geniu şi era atât de tânăr şi avea doi copii minunaţi. Ce altă oportunitate mai bună de a-l înlocui decât cu cineva căruia pot să-i ofer un viitor?", a declarat cântăreţul.

Ideea a provocat o polemică în rândul locuitorilor regiunii, unde homofobia este foarte răspândită, ca de altfel în aproape toată Ucraina.

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Sir Reginald Kenneth Dwight, cunoscut sub pseudonimul Elton John, a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, fiind în prezent unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în Rock and Roll. El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi s-a implicat în lupta anti-SIDA după sfârşitul anilor '80. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit comandor al Imperiului britanic în 1998.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici