Elton John, obsedat de lumânări

Muzicianul britanic Elton John, care locuieşte alături de partenerul său de viaţă, David Furnish, într-o vilă luxoasă, în Statele Unite ale Americii, are o cameră plină de lumânări, informează femalefirst.co.uk.

30 afișări
Imaginea articolului Elton John, obsedat de lumânări

Elton John, obsedat de lumânări (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Cântăreţul Danny Jones, membrul trupei McFly, care l-a vizitat recent pe Elton John la reşedinţa sa, a dezvăluit că a fost impresionat de camera cu lumânări.

"Preferata mea a fost camera cu lumânări, care semăna cu un mare dulap. Mirosea minunat", a declarat Jones.

Elton John nu este pasionat doar de lumânări, ci şi de vaze, pe care le colecţionează.

"Casa sa este plină de obiecte de artă, ca un muzeu. Mai ales vaze. El colecţionează vaze şi nu mai rămâne loc pe o masă nici măcar să pui un pahar", a mai spus Jones.

Pe de altă parte, Dougie Poynter, colegul de trupă al lui Danny Jones, a declarat că s-a simţit bine acasă la Elton John, dar i-a fost teamă să nu spargă ceva.

"Avea o statuie din anul 200 î.e.n. sau ceva de genul acesta, o chestie în stil grec, foarte veche. Oamenii care au făcut filmul «Regele Leu» i-au dăruit-o pentru a-i mulţumi pentru toate cântecele lui. Aş fi putut foarte uşor să lovesc obiectul acela", a declarat Poynter.

Elton John a concertat la Bucureşti pe 21 iunie 2003, pe stadionul Cotroceni, şi pe 12 iunie, în Piaţa Constituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici