Emma Bunton este din nou însărcinată

Cântăreaţa britanică Emma Bunton, fostă membră a grupului Spice Girls, a anunţat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, informează contactmusic.com.

51 afișări
Imaginea articolului Emma Bunton este din nou însărcinată

Emma Bunton este din nou însărcinată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În urmă cu câteva luni, cântăreaţa în vârstă de 34 de ani - cunoscută sub numele "Baby Spice" în timp ce era membră a grupului Spice Girls - anunţa că îşi doreşte să rămână însărcinată anul acesta.

Cântăreaţa britanică are un fiu în vârstă de trei ani, Beau, cu partenerul ei de viaţă, rockerul Joe Jones, solistul trupei CherryBlackStone, cu care are o relaţie care durează de peste 10 ani.

"Familia noastră se va mări şi suntem foarte bucuroşi să vă anunţăm că vom avea un al doilea copil, iar dorinţa lui Beau de a avea un frăţior sau o surioară se va împlini!", a anunţat cântăreaţa britanică pe contul ei de pe Twitter.

Formaţia Spice Girls, fondată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, "Wannabe", în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, "Girl Power". În cinci ani de existenţă, trupa a vândut 55 de milioane de albume.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm - au lansat un al treilea album în 2000, "Forever", iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.

În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul "Return of the Spice Girls", care s-a bucurat de un enorm succes.

Recent, presa britanică a publicat o serie de informaţii potrivit cărora membrele grupului Spice Girls intenţionează să se reunească pentru a filma un lungmetraj biografic şi pentru a cânta la ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici