Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit

Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit sâmbătă, în reşedinţa ei din New York, la vârsta de 75 de ani, informează hollywoodreporter.com.

518 afișări
Imaginea articolului Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit

Evelyn Lauder, creatoarea panglicii roz care simbolizează lupta contra cancerului mamar, a murit (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Evelyn Lauder, nora celebrei Estée Lauder, a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2007, dar a continuat să lucreze pentru compania de produse cosmetice Lauder şi să promoveze campaniile de conştientizare în rândul populaţiei în privinţa riscurilor de declanşare a cancerului.

Decesul a fost cauzat de un cancer ovarian nongenetic, a declarat Alexandra Trower, purtătoarea de cuvânt a Estée Lauder Companies.

Evelyn era soţia lui Leonard A. Lauder, preşedintele Estée Lauder Companies, şi nora celebrei Estée Lauder, fondatoarea acestui grup de produse cosmetice. Ea a învins o altă formă de cancer - cel mamar - în 1989.

Marea ei cruciadă contra cancerului mamar a început în 1992, când, împreună cu buna ei prietenă Alexandra Penney, fostul editor-şef al publicaţiei Self, a creat panglica roz, devenită un simbol al luptei contra cancerului mamar. La început, aceste mici panglici roz erau oferite femeilor din saloanele de înfrumuseţare pentru a le reaminti să meargă cu regularitate la medic pentru a se testa contra cancerului mamar.

Au urmat numeroase campanii de strângeri de fonduri şi campanii de finanţare a cercetătorilor medicale, care au culminat apoi cu declararea de către Congresul american a lunii octombrie drept "luna de conştientizare a populaţiei privind cancerul mamar".

Donaţii în valoare de peste 330 de milioane de dolari - din care 50 de milioane de dolari au provenit de la grupul Estee Lauder şi partenerii lui, precum Breast Cancer Research Foundation - au contribuit la înfiinţarea centrului Evelyn H. Lauder Breast Cancer din cadrul spitalului Memorial Sloan-Kettering Cancer Center din New York, în anul 2009.

Modelul britanic Elizabeth Hurley, care a fost mulţi ani imaginea produselor Estee Lauder, a postat luni pe Twitter un mesaj prin care îşi exprimă tristeţea pentru dispariţia lui Evelyn Lauder: "Să te odihneşti în pace, draga mea prietenă şi mentor, Evelyn Lauder. Îmi vei lipsi foarte mult. Lumea nu va uita niciodată munca pe care ai depus-o în lupta contra cancerului mamar".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici