Experiment social în Rusia: Un cuplu "gay", agresat verbal şi fizic pe străzile Moscovei - VIDEO

Activiştii pentru drepturile homosexualilor au realizat un experiment social în Rusia, doi bărbaţi fiind trimişi să se plimbe ţinându-se de mână, pe străzile Moscovei, pentru a surprinde reacţiile celor din jur, informează CNN.

12834 afișări
Imaginea articolului Experiment social în Rusia: Un cuplu "gay", agresat verbal şi fizic pe străzile Moscovei - VIDEO

Experiment social în Rusia: Un cuplu "gay", agresat verbal şi fizic pe străzile Moscovei (Imagine: Captura video)

Imaginile surprinse cu camera ascunsă au fost ulterior date publicităţii, demonstrând, încă o dată, că Rusia este o ţară în care homosexualii nu sunt toleraţi, potrivi CNN.

În debutul înregistrării, cei doi tineri, care erau de fapt actori, oferă explicaţii cu privire la motivul pentru care au dorit să facă acest experiment. S-a dorit să se facă o comparaţie între reacţia pe care au avut oamenii în momentul în care Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a aprobat mariajele între cuplurile gay în toate statele americane şi modul în care sunt trataţi membrii comunităţii gay în Rusia.

Cei doi tineri s-au plimbat pe străzile Moscovei, inclusiv în celebra Piaţă Roşie, ţinându-se de mână, iar de multe ori ei au fost puşi în dificultate de reacţiile celor din jur. Ei au fost agresaţi atât verbal, cât şi fizic.

"Hei, uitaţi-vă la homosexualii ăia", "Sunt prea mulţi homosexuali în Rusia" sau "Ce se întâmplă cu Rusia?" sunt câteva dintre comentariile celor care trec pe lângă "cuplul gay".

La un moment dat, se poate vedea cum un bărbat în tricou alb şi pantaloni negri se izbeşte intenţionat unul dintre tineri, întrebându-i apoi agresiv "Care este problema voastră?".

De asemenea, într-o altă ipostază, un bărbat îi separă pe cei doi şi îl ameninţă pe unul dintre tineri.

În Rusia, homosexualii au fost dintotdeauna stigmatizaţi. În 2013, Duma de Stat a aprobat o lege care interzice încredinţarea spre adopţie a copiilor ruşi cuplurilor de homosexuali sau celibatarilor din ţările care au legalizat uniunile civile între persoane de acelaşi sex.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici