Experţi Google, Facebook sau LinkedIn, dar şi speakeri de la universităţi celebre şi din FBI, la Bucureşti pentru noul iCEE.fest | FOTO

Experţi de la companii precum Google, Facebook sau LinkedIn dar şi speakeri internaţionali, autori de bestseller-uri de la universităţi şi din FBI vin la Bucureşti, în luna iunie, pentru noul iCEE.fest: UPGRADE 100 , arată un comunicat remis MEDIAFAX.

673 afişări
Imaginea articolului Experţi Google, Facebook sau LinkedIn, dar şi speakeri de la universităţi celebre şi din FBI, la Bucureşti pentru noul iCEE.fest | FOTO

Experţi Google, Facebook sau LinkedIn, dar şi speakeri de la universităţi celebre şi din FBI vin la Bucureşti pentru noul iCEE.fest | FOTO

iCEE.fest: UPGRADE 100 aduce în Bucureşti, peste doar două săptămâni, peste 140 de speakeri, experţi şi autori ai unor lucrări importante din domeniul transformărilor provocate de Internet şi de noile tehnologii, în cel mai amplu festival de acest tip care a avut loc vreodată în ţara noastră şi în regiune.

Agenda cuprinde nu mai puţin de 11 linii distincte de conţinut, la care se adaugă speakeri-vedetă, precum Salim Ismail, co-fondator „Singularity University”, psihologul Davin JP Phillips sau futurologul Matthew Griffin.

Organizatorii au lansat azi o surpriză de proporţii pentru studenţi (cu varsta de minim 18 ani) şi tinerii antreprenori: aceştia pot participa gratuit la anumite zone din festival, cu ajutorul unor sponsori.

Printre invitaţi se numără un autor de bestseller (Exponential Organizations), futurist celebru şi antreprenor, Salim Ismail, co-fondatorul Singularity University, un proiect menit să inspire o nouă generaţie de lideri în industria tech.

Matthew Griffin spune că ajută ”la aducerea viitorului în viaţa de zi cu zi şi la demistificarea a sute de tehnologii emergente care îi ajută pe vizionari şi antreprenori să construiască şi să modeleze viitorul". Fondator şi CEO la 311 Institute, Matthew este considerat a fi unul dintre cei mai de încredere futurişti, aprofundând în special perioada 2020 - 2070. El crede că societatea are multe de recuperat dacă îşi doreşte o interconectare tehnologică cu adevărat profundă şi vine la Bucureşti.

David JP Phillips, cunoscut ca Mr. Death by Powerpoint a explicat faptul că "pasiunea mea, dragostea mea este comunicarea. Mi-am dedicat viaţa ei! Pur şi simplu. Este ceva ce facem aproape ori de câte ori respiram şi a fi bun în a comunica face diferenţa în viaţă". Speaker internaţional & Coach, David este cunoscut în special datorită cărţii sale "How To Avoid Death By PowerPoint". Cartea s-a transformat apoi într-un seminar iar ideile au fost prezentate la TEDx Stockholm în 2015. David susţine că puterea poveştilor pe care le spunem ne transformă, sau nu, în buni comunicatori. ”The magical science of storrytelling” este un alt speech la mare căutare al lui David, în care ne explică de ce povestea pe care o spunem este o unealtă indispensabilă atunci când vrem ca mesajul nostru să fie livrat corespunzător.

În a doua zi a festivalului, pe 14 iunie, UPGRADE 100 a pregătit o scenă de workshops alături de profesionişti ce stabilesc direcţii în domeniile lor de activitate.

Line-up-ul de pe Focus Stage 3 îi include pe Faris şi Rosie Yakob, Co-fondatori ai Genius Steals: Paid Attention: Advertising in an ADD Economy, Ferdinand Goetzen, Chief Growth Officer pentru Recruitee: The 7 Sins of Marketers, Juhana Hokkanen, Head of Creative Technology şi Umberto Onza, Lead Innovation Designer la TBWA Helsinki: Disruption in Creativity şi Ben Kaplan, Founder al PR Hacker: How you can grow using PR tricks based on data.

Alte prezentări de neratat la iCEE.fest: UPGRADE 100 îi aduc în faţa publicului pe Dean Kinsman, de la FBI. Dean este expert FBI în securitate cibernetică. Din mai 2019, el este ataşat al ambasadei Statelor Unite în România, însărcinat de FBI pentru studiul si prevenirea cyber atacurilor. "Fiţi atenţi la orice email primit şi verificaţi provenienţa. Adresele de email tip clonă sunt extrem de periculoase", a spus Dean Kinsman pentru News Channel 5.

Moegens Moller (Sleeknote) se poate lăuda că a văzut mai multe teste de uzabilitate în ultimele 6 luni decât majoritatea eroilor CRO în timpul vieţii. El recunoaşte faptul că e obsedat să afle adevăratul motiv pentru care userii nu se transformă în clienţi. Vine la festival cu un workshop practic, foarte util pentru orice marketer: ”How companies can completeand differentiate themselves from the big playersin their field”

Fondatorul Conversionista, agenţia #1 în Scandinavia, John Eckman studiază barierele care stopează succesul unei transformări digitale, idei care se vor regăsi în prezentarea lui ”What is broken in digital transformation?”.

Walter Greenleaf, de la Stanford University, este neurolog comportamental şi dezvoltator al tehnologiei medicale la celebra „Stanford University”. El va vorbi despre „Cum vor schimba Realitatea Virtuală, Inteligenţa Artificială (AI) şi tehnologia wearable îngrijirea pacienţilor”.

Organizatorii au emis 8 tipuri distincte de bilete, cu preţuri începând de la doar 75 de euro. Elevii, studenţii si startupurile pot obţine chiar intrarea gratuit, prin simpla înscriere pe site-ul UPGRADE 100.

iCEE.fest: UPGRADE 100 are loc la Bucureşti, în perioada 13-14 iunie 2019, pentru al 8-lea an consecutiv.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici