Fabrica de Rock aduce la B'estfest show-uri live metal, punk şi hardcore

Fabrica de Rock va aduce la B'estfest Summer Camp 2012 show-uri live metal, punk şi hardcore, precum şi petreceri pentru rockeri înfocaţi, de la bikeri, punkeri şi metalişti la iubitori de balade la un şpriţ, informează organizatorii, Emagic.

228 afișări
Imaginea articolului Fabrica de Rock aduce la B'estfest show-uri live metal, punk şi hardcore

Fabrica de Rock aduce la B'estfest show-uri live metal, punk şi hardcore (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Vara aceasta, pe lângă cele şapte scene anunţate deja, îşi mai face loc în programul festivalului încă un punct de atracţie şi de distracţie: Fabrica de Rock.

Acesta va fi barul rock al festivalului, cu muzică din toate genurile şi subgenurile rockului, de la punk şi hardcore până la metal sau grunge, "selectată pe sprânceană, cu un scop nobil: să acompanieze berea rece până în zorii zilei".

Situat chiar în apropierea scenei de metal şi rock, clubul va include în programul din timpul zilei show-uri cu trupele Flesh Rodeo, Stone Box, Manfellow (vineri, 6 iulie), Tep Zepi, Recycle Bin, Chester (sâmbătă, 7 iulie), White Walls, Mediocracy şi Cap de Craniu (duminică, 8 iulie).

Între concerte şi după încheierea show-urilor de pe scena principală, în Fabrică de Rock vor răsuna "cântece de petrecere şi rockotecă" cu DJ Balamuc, Alex Revenco şi Buvnitz. De asemenea, amatorii de bere bună, muzică live şi "şlagăre", desigur tot rock, vor avea parte, în fiecare seară, de o trupă cover sau tribute: Avenue, Tribut & Costică Sandu şi The R.O.C.K. Acestea vor interpreta hituri marca U2, Bruce Springsteen, Bon Jovi, Metallica, Kings of Leon, Muse, Radiohead, Coldplay, Rolling Stones, Queen, Beatles, Dîre Straits, Led Zeppelin, Red Hot Chili Peppers şi AC/DC.

Fanii muzicii rock vor avea anul acesta şi o scenă dedicată exclusiv acestui gen, pe care vor urca nume precum Meshuggah, Obituary, Kreator, Moonspell, Tristania, Negură Bunget, Taine, L.O.S.T. şi mulţi alţii.

B'estfest Summer Camp va avea loc în perioada 6 - 8 iulie, în Tunari, pe malul lacului Pasărea. Printre artiştii anunţaţi deja pe afişul festivalului se număra Pulp, Garbage, Royksopp, Caro Emerald, Selah Sue, alături de B.U.G. Mafia, Paraziţii, Şuie Paparude, Subcarpaţi, Grimus, Les Elephants Bizarres şi mulţi alţii.

Biletele sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, pe www.myticket.ro şi în reţelele afiliate, la preţul de 125 de lei pentru o zi şi 265 de lei pentru trei zile, 15 lei fiind valoarea voucherului de camping. Tinerii de până la 26 de ani beneficiază de 50% discount din preţul biletului dacă vin în "gaşcă" de 5 persoane.

Mai multe informaţii despre festival sunt disponibile pe www.bestfest.ro şi www.facebook.com/Bestfest.România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici