Fără produse fast food în meniul trupelor Nouvelle Vague şi Koop (Video)

Nouvelle Vague şi Koop, cele două trupe care vor concerta, sâmbătă, respectiv duminică, la Sala Palatului din Bucureşti, au solicitat un meniu cât mai sănătos, care să excludă orice produs de tip fast food, informează organizatorii concertului, Emagic.

19 afișări
Imaginea articolului Fără produse fast food în meniul trupelor Nouvelle Vague şi Koop (Video)

Trupa suedeză Koop

Atât membrii trupei Nouvelle Vague, cât şi cei ai formaţiei suedeze Koop, şi-au îndreptat pretenţiile gastronomice către un meniu cât mai natural şi sănătos: salate şi fructe proaspete în cantităţi generoase.

Totodată, artiştii şi-au manifestat interesul pentru restaurantele locale, unde şi-ar dori să ia masa de seară şi să descopere specialităţile culinare autohtone.

Nouvelle Vague va concerta sâmbătă, la Sala Palatului din Capitală, urmând ca duminică, pe aceeaşi scenă să urce Koop, ambele evenimente fiind incluse în "Fusion Studio Weekend".

Accesul publicului se va face începând cu ora 19.00, urmând ca show-urile să înceapă în jurul orei 20.30.

Celebrul grup de muzicieni francezi Nouvelle Vague se va afla pentru a doua oară la Bucureşti, anul acesta, după ce în luna iulie a susţinut un concert în cadrul festivalului B'estfest.

De asemenea, şi cei de la Koop au mai vizitat România, pentru un spectacol privat, dar de data aceasta se vor afla la primul show în faţa publicului larg.

Biletele pentru cele două concerte mai pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de preţ: 60, 85, 110 şi 140 de lei.

Cei interesaţi să participe la ambele spectacole îşi pot achiziţiona un bilet dublu, pentru 100, 150, 190 sau 240 de lei.

În serile evenimentelor, biletele vor putea fi cumpărate de la casele de bilete ale Sălii Palatului, în limita disponibilităţii.

Koop and Ane Brun - "Island Blues"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici