Filme româneşti în competiţie la Berlinală, selectate la B-EST

Trei pelicule româneşti care au participat la ediţia de anul acesta a Berlinalei - debutul în lungmetraj al lui Radu Jude, "Cea mai fericită fată din lume", şi scurtmetrajele "Bric-Brac", de Gabriel Achim, şi "Renovare", de Paul Negoescu - vor rula în cadrul festivalulului B-EST (23 - 30 martie).

31 afișări
Imaginea articolului Filme româneşti în competiţie la Berlinală, selectate la B-EST

Imagine din lungmetrajul "Cea mai fericită fată din lume", în regia lui Radu Jude

"Cea mai fericită fată din lume" a rulat la Berlinală (5 - 15 februarie) şi va fi prezentat în competiţia oficială a celei de-a cincea ediţii a B-EST, ce se va desfăşura la Cinema Studio din Bucureşti, potrivit organizatorilor.

Lungmetrajul de debut al lui Radu Jude, "Cea mai fericită fată din lume", a obţinut Premiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d'Art et d'Essai) la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Pelicula spune povestea unei adolescente care câştigă o maşină în urma unui concurs. Pentru a intra în posesia maşinii, fata trebuie să meargă la Bucureşti, pentru a filma o reclamă. Problema cea mare este că, în timp ce fata vrea să păstreze maşina, părinţii ei vor să o vândă, pentru a începe o mică afacere.

Prezent în secţiunea Forum a celei de-a 59-a ediţii a Festivalului de la Berlin, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude a cucerit distribuitorii de film.

După premiera internaţională din cadrul Festivalului de la Berlin, "Cea mai fericită fată din lume" urmează să fie prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia şi la festivalul goEast de la Wiesbaden.

Lingmetrajul regizată de Radu Jude urmează să fie lansat pe marile ecrane din ţară pe 8 mai.

Totodată, producţiile "Bric-Brac", de Gabriel Achim, şi "Renovare", de Paul Negoescu, care au rulat în cadrul Berlinale Shorts, au fost incluse în programul dedicat scurtmetrajelor la Festivalul Internaţional de Film B-EST.

"Bric-Brac", de Gabriel Achim, este povestea unui regizor care încearcă să îşi convingă actorul să nu renunţe la un rol.

"Renovare", de Paul Negoescu, spune povestea unei familii care renovează un apartament. În timpul lucrării, aceştia află diferite lucruri unii despre ceilalţi, fiind nevoiţi să facă faţă mai multor momente de criză.

Citeşte şi:

"Cea mai fericită fată din lume" i-a adus lui Jude un premiu la Berlin

"La teta asustada" - Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Berlinală

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici