Filmul "Amurg", pe primul loc în box office-ul nord-american (Video)

Filmul "Amurg" s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, în prima săptămână de la lansarea pe marile ecrane, după ce a obţinut încasări de 70,55 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

3901 afișări
Imaginea articolului Filmul "Amurg", pe primul loc în box office-ul nord-american (Video)

Filmul "Amurg", pe primul loc în box office-ul nord-american

Thriller-ul "Amurg" prezintă povestea Bellei, o adolescentă care se mută împreună cu tatăl ei într-un orăşel din apropierea Washington-ului, unde se va îndrăgosti de seducătorul Edward Cullen.

Viaţa Bellei ia o întorsătură neaşteptată şi dramatică în momentul în care descoperă că Edward este un vampir, că el şi familia lui au renunţat la a mai vâna oameni şi că adversarii vampiri ai familiei Cullen au decis să o vâneze.

Filmul "Quantum of Solace: Partea lui de consolare" a coborât pe a doua poziţie în clasament, după ce a obţinut încasări de 27,4 milioane de dolari.

Filmul de animaţie "Bolt", produs de Walt Disney Feature Animation, a intrat direct pe poziţia a treia în clasament, chiar din prima săptămână de la lansarea pe marile ecrane, după ce a obţinut încasări în valoare de 27 milioane de dolari.

Această comedie de animaţie prezintă aventurile câinelui Bolt, gazda unui show de televiziune de succes, care este transportat din greşeală la New York. Ajutat de doi prieteni, un hamster şi o pisică, starul de televiziune Bolt descoperă gustul realităţii şi faptul că nu are nevoie de puteri speciale pentru a fi un erou.

Filmul "Madagascar 2", o producţie a studiourilor DreamWorks Animation, a coborât pe al patrulea loc în box office-ul nord-american, în a treia săptămână de la lansarea pe marile ecrane, după ce a obţinut încasări de 16 milioane de dolari.

Filmul prezintă aventurile leului Alex, zebrei Marty, hipopotamului Gloria, girafei Melman şi ale prietenilor lor lemurieni, care reuşesc să evadeze de pe insula pe care eşuaseră şi, în loc să se îndrepte spre Statele Unite, ajung în Africa, unde fac cunoştinţă cu familia leului Alex.

Pe poziţia a cincea în box office-ul nord-american s-a situat comedia "Role Models", care a obţinut încasări de 7,22 milioane de dolari, în a treia săptămână de la lansare.

Filmul prezintă aventurile lui Danny şi Wheeler, doi agenţi de vânzări burlaci, trecuţi de 30 de ani, care au un comportament sălbatic şi rebel. După o petrecere de pomină, cei doi au fost arestaţi, iar judecătorul le oferă posibilitatea să aleagă între mulţi ani de închisoare sau 150 de ore de muncă în folosul comunităţii, prin înscrierea lor într-un program de îndrumare a adolescenţilor recalcitranţi.

Citeşte mai multe despre box office-ul nord-american.

Amurg

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici