Filmul "The Social Network", în fruntea box office-ului nord-american - VIDEO

"The Social Network", un film care prezintă felul în care a apărut reţeaua de socializare Facebook, se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru a doua săptămână consecutiv, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations.

52 afișări
Imaginea articolului Filmul "The Social Network", în fruntea box office-ului nord-american - VIDEO

Filmul "The Social Network", în fruntea box office-ului nord-american - VIDEO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest film, regizat de David Fincher, care prezintă felul în care a evoluat un mic site, creat de câţiva studenţi în joacă, în 2004, în campusul universităţii Harvard, şi în care Jesse Eisenberg interpretează rolul lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a avut încasări de 15,5 milioane de dolari de vineri până duminică, în SUA şi Canada. De la lansarea în cinematografele nord-americane, în urmă cu zece zile, filmul a avut încasări de 46 de milioane de dolari.

Pe locul al doilea în box office-ul nord-american s-a situat filmul "Viaţa aşa cum e ea/ Life as we know it", cu Josh Duhamel şi Katherine Heigl, care a avut încasări de 14,6 milioane de dolari.

Premiera "Secretariat", de Randall Wallace, care prezintă povestea lui Penny Chenery, câştigătoarea cursei Triple Crown în 1973 - cu calul său Secretariat -, s-a situat pe poziţia a treia, cu încasări de 12,6 milioane de dolari de vineri până duminică.

Pe locul al patrulea s-a situat "Legende din regatul bufniţelor/ Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole", un film de acţiune şi de animaţie, regizat de Zack Snyder. Filmul a avut încasări de 7 milioane de dolari de vineri până duminică şi a generat 39,4 milioane de dolari în cele trei săptămâni de la lansarea în cinematografele nord-americane.

Thrillerul "My soul to take", cu tânărul actor Denzel Whitaker în rolul unui criminal în serie reînviat, care are ca scop să ucidă şapte copii născuţi în noaptea în care a murit, s-a situat pe locul al cincilea, cu încasări de 6,9 milioane de dolari.

Thrillerul "Oraşul/ The Town", regizat de Ben Affleck, în care actorul american interpretează rolul unui spărgător de bănci, a coborât de pe al patrulea pe al şaselea loc, cu încasări de 6,3 milioane de dolari.

Filmul "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule", regizat de Oliver Stone, în care spectatorii au posibilitatea de a-l revedea pe Michael Douglas interpretând rolul magnatului din lumea finanţelor Gordon Gekko, s-a situat pe locul al şaptelea, cu încasări de 4,6 milioane de dolari de vineri până duminică.

Pe locul al optulea s-a clasat comedia romantică "Easy A", care a avut încasări de 4,2 milioane de dolari. Turnat cu un buget minuscul (10 milioane de dolari), regizat de Will Glick şi cu Emma Stone în rolul principal, filmul spune povestea unei liceene care minte spunând că şi-a pierdut virginitatea, pentru a deveni populară.

Thrillerul horror "Cazul 39/ Case 39", regizat de Christian Alvart şi cu Renée Zellweger în rolul principal, a coborât de pe a şaptea pe a noua poziţie, reuşind să adune de vineri până duminică încasări de 2,6 milioane de dolari.

"You Again", o nouă comedie realizată de studiourile Disney, cu Sigourney Weaver şi Jamie Lee Curtis în rolurile principale, s-a situat pe locul al zecelea, cu încasări de 2,4 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici