Fletcher de la Depeche Mode vrea viniluri din Bucureşti

Andy Fletcher, care va mixa joi seară în Bucureşti, va ajunge în Capitală în ziua concertului, la prânz, iar de la aeroport va merge direct la hotel pentru a se odihni, rezervându-şi ziua de vineri pentru plimbare.

1 afișare
Imaginea articolului Fletcher de la Depeche Mode vrea viniluri din Bucureşti

Fletcher de la Depeche Mode vrea viniluri din Bucureşti

Fletcher, membru fondator al formaţiei Depeche Mode, va avea la dispoziţie o limuzină Mercedes S Classe. După concertul pe care îl va susţine joi seară în Kristal Glam Club, el va petrece şi ziua de vineri în Bucuresti, unde îşi doreşte să viziteze magazine de muzică pentru a-şi completa colecţia de viniluri, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Sâmbătă, el are programat un al doilea concert, în clubul Heaven din Timişoara. Turneul lui Andy Fletcher a mai cuprins Italia, Spania, Grecia, Bulgaria, Brazilia, Argentina şi Peru.

Pentru pupitrul de DJ, Andy a cerut trei CD playere, două pick-up-uri Technics şi un mixer Pioneer cu patru canale. De asemenea, artistul a cerut organizatorilor să îi pună la dispoziţie sandvişuri, banane, pungi mari de chipsuri, două sticle de Chardonnay, un mini-frigider cu bere rece, o sticlă de vodcă şi energizante.

Biletele pentru ambele evenimente mai pot fi achiziţionate la preţul de 60 de lei din reţeaua magazinelor Diverta, sau online, de pe site-ul www.myticket.ro. În seara evenimentului, preţul biletelor va fi de 80 de lei. Pentru pachetele de servicii VIP, cei interesaţi pot trimite un e-mail la adresa vip@emagic.ro.

Andrew John Fletcher (poreclit "Fletch") este considerat liantul dintre membrii Depeche Mode, el fiind cel care a reuşit să ţină formaţia împreună timp de mai bine de 25 de ani. De asemenea, el este şi cel care a coordonat cel mai ambiţios şi profitabil turneu Depeche Mode, "Devotional Tour" din 1993.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici