Gabriela de la Cheeky Girls şi Lembit Opik s-ar putea despărţi

Gabriela Irimia, jumătatea geamănă a trupei Cheeky Girls, s-ar putea despărţi de logodnicul ei, parlamentarul britanic Lembit Opik, surse din anturajul acesteia declarând că certurile dintre cei doi sunt din ce în ce mai dese.

54 afișări
Imaginea articolului Gabriela de la Cheeky Girls şi Lembit Opik s-ar putea despărţi

Gabriela de la Cheeky Girls şi Lembit Opik s-ar putea despărţi (Imagine: www.mirror.co.uk)

Tensiunile ce marchează relaţia celor doi au putut fi observate în documentarul "Living with the Cheeky Girls", informează mirror.co.uk.

Surse din anturajul Gabrielei au declarat că ultima ceartă dintre aceştia a pornit de la faptul că Lembit a întârziat la aniversarea mamei celor două membre Cheeky Girls, sărbătorită la Embassy Club, din Londra, ratând, astfel, discursul acesteia.

În momentul în care a încercat să îi explice Gabrielei motivele întârzierii sale, aceasta a plecat, pur şi simplu, refuzând să asculte.

Surse apropiate Gabrielei au declarat că aceasta este foarte stresată şi că şi-a dat seama că relaţia este sortită eşecului din cauza unor diferenţe prea mari între ei. "Este foarte nefericită şi a plâns foarte mult. S-au întâmplat prea multe în ultimul timp", a spus o sursă apropiată cuplului.

Mama celor două gemene a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că Gabriela vrea să pună capăt relaţiei sale cu parlamentarul liberal-democrat pentru că acesta este o persoană foarte instabilă.

Parlamentarul şi Gabriela Irimia s-au logodit în aprilie, la Roma (Italia), la Fontana di Trevi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici