GALERIE FOTO Cei mai frumoşi 1.300 de câini, la o expoziţie internaţională de selecţie şi frumuseţe, la Bistriţa

Cei mai frumoşi câini din România dar şi din alte opt ţări europene patricipă, sâmbătă, la Bistriţa, la două expoziţii internaţionale, fiind înscrişi 1.300 de căţei din peste 80 de rase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2850 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Cei mai frumoşi 1.300 de câini, la o expoziţie internaţională de selecţie şi frumuseţe, la Bistriţa

Cei mai frumoşi 1.300 de câini, la o expoziţie internaţională de selecţie şi frumuseţe, la Bistriţa (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

1.300 de câini, de toate vârstele, din 82 de rase, participă începând de sâmbătă la două expoziţii internaţionale organizate de Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa.

Sâmbătă, în prima zi a expoziţiei, au intrat în ring pentru arbitrare cele mai frumoase exemplare de câini din peste 80 de rase, la eveniment participând crescătorii din nouă ţări, iar ziua de duminică este rezervătă în special crescătorilor de câni din rasa Ciobăesc Carpatin care vor patricipa şi la un concurs de selecţie a celor mai bune exemplare.

„Anul acesta avem cei mai mulţi câini înscrişi în competiţie de până acum. Avem foarte mulţi reprezentanţi din Polonia care au venit cu exemplare extrem de frumoase de câini din rasele Samoyed şi Akita. Sunt înscrişi în cele două zile în competiţie 1300 de câini din 82 de rase. Vor avea loc pe lângă jurizarea clasică a celor mai bune exemplare şi concursul Junior Handler destinat copiilor între 8 şi 14 ani proprietari de câni, vor fi premiate cele mai frumoase perechi mascul – femelă aparţinând aceluiaşi proprietar, cel mai bun grup de creştere, cel mai bun pui, baby, veteran, cel mai bun junior în show şi cel mai bun câine al show-ului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Chinologice Bistriţa, Matilda Ghubeş.

 

 

Competiţa de la Bistriţa este una dintre cele mai aşteptate evenimente din calendarul competiţional al crescătorilor de câini, prin participarea la expoziţii şi obţinerea de premii animalele devenind din ce în ce mai valoaroase şi mai scumpe. Preţul unui câine campion, în funcţie de rasă dar şi de premiile obţinute poate ajunge la 10.000 de euro.

“Concursul este foarte important pentru noi deoarece primim puncte, creşte valoarea exemplarelor şi implicit preţul acestora dacă puii fac parte din familii de campioni. Am venit din Polonia cu patru căţei – o pereche şi doi pui de Samoyed. Sunt o rasă foarte frumoasă, docili şi extrem de apropiaţi de copii însă trebuie îngrijiţi foarte atent. Blăniţa lor albă trebuie periată des, trebuie spălaţi mai des însă sunt foarte cuminţi şi le place foarte tare să fie îngrijiţi şi răsfăţaţi”, a povestit pentru Mediafax unul dintre propietarii de câini prezenţi la Bistriţa, venit din Polonia pentru concurs.

Pentru a câştiga cât mai multe puncte şi simpatia juriului un al proprietar de câine s-a pregătit special pentru acest eveniment, asortându-se cu patrupedul la îmbrăcăminte şi papioane.

“Am fost deja în ring, s-a comportat ireporoşabil. Aşteptăm rezultatele. Acum e deranjat puţin de soarele prea puternic, dar este încântat să poarte papion”, povesteşte un alt proprietar de câini prezent la eveniment.

Organizatorii au pregătit şi un concurs pentru cel mai mâncăcios căţel aflat în concurs dar şi cel mai frumos câine al expoziţiilor va beneficia de un premiu deosebit. Premiile constau în cupe, medalii, produse de îngrijire şi hrană pentru animale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici