Gest controversat al lui Donald Trump, în timpul vizitei în Marea Britanie. Preşedintele american ar fi atins-o neprotocolar pe Regina Elizabeth

În cadrul unei mese festive la Palatul Buckingham, preşedintele american Donald Trump şi-a pus mâna pe spatele Reginei Elizabeth a II-a, stârnind o dezbatere despre o posibilă încălcare a protocolului regal, transmite revista People.

5736 afișări
Imaginea articolului Gest controversat al lui Donald Trump, în timpul vizitei în Marea Britanie. Preşedintele american ar fi atins-o neprotocolar pe Regina Elizabeth

Gest controversat al lui Donald Trump, în timpul vizitei în Marea Britanie. Preşedintele american ar fi atins-o pe regină într-un loc interzis

Incidentul a avut loc după ce Trump, în vârstă de 72 de ani, a lăudat-o pe Regină, în vârstă de 93 de ani, şi a spus că aceasta este o „femeie extraordinară” datorită activităţilor sale din Al Doilea Război Mondial.

„De la Al Doilea Război Mondial până astăzi, majestatea sa a reprezentat un simbol constant pentru aceste tradiţii nepreţuite”, a spus Trump despre Regină în timpul mesei festive.

„Regina a întruchipat spiritul demnităţii şi a patriotismului care bate cu putere în fiecare inimă englezească”, a adăugat preşedintele american.

Regina a vorbit şi ea despre respectul faţă de Statele Unite, spunând printr-un discurs că „în această seară sărbătorim o alianţă care ne-a ajutat să păstrăm siguranţa şi prosperitatea popoarelor noastre timp de zeci de ani, iar eu cred cu tărie că acest lucru va dăinui pentru următorii ani”.

Cu toate acestea, Regina nu a părut afectată de gestul preşedintelui de a o atinge pe spate.

Site-ul Familiei Regale prevede că „nu există coduri speciale de comportament în cazul întâlnirii cu Regina sau cu orice alt membru al Familiei Regale, dar multe persoane doresc să se comporte conform regulilor tradiţionale”.

De asemenea, fosta prima doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a îmbrăţişat-o pe Regină în timpul unei ceremonii la Palatul Buckingham, în 2009. Regina a răspuns gestului şi şi-a pus mâna pe talia primei doamne.

În cadrul ceremoniei, Donald Trump a participat în premieră cu toţi cei patru copii ai săi. De obicei, fiica sa Ivanka este singura care îl însoţeşte pe tatăl său în călătoriile internaţionale, dar aceasta este prima călătorie în străinătate la care participă şi Don Jr, Eric şi Tiffany, relatează People.com.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A spectacular State Banquet hosted by Her Majesty The Queen at Buckingham Palace 🇺🇸🇬🇧

O postare distribuită de Ivanka Trump (@ivankatrump) pe

Iun 3, 2019 la 4:13 PDT

Luni, Trump, soţia sa Melania şi Ivanka s-au întâlnit cu Regina, Prinţul Charles şi soţia sa Camila pentru o expoziţie organizată la Palatul Buckingham. Prinţul Harry a participat şi el, dar fără soţia sa Meghan Markle, care este momentan în concediu de maternitate după ce a născut pe 6 mai.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Touring Westminster Abbey after @POTUS and @FLOTUS laid a wreath at the Grave of the Unknown Warrior. #usstatevisit

O postare distribuită de Ivanka Trump (@ivankatrump) pe

Iun 3, 2019 la 9:13 PDT

Întâlnirea lui Trump cu Prinţul Harry a avut loc la câteva ore după ce preşedintele a afirmat că nu a spus nimic „răutăcios” despre Meghan, în urma unui interviu din The Sun, în care acesta a reacţionat surprins să-şi audă propriile critici faţă de ducesă. Trump a spus că este Ducesa de Sussex este „rea” în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici