Gillian Anderson a declarat, cu prilejul ceremoniei, care a avut loc luni, că se simte „privilegiată” şi „incredibil de onorată” de faptul că a primit o stea pe Walk of Fame.
În discursul ţinut în timpul ceremoniei, Gillian Anderson i-a adus un omagiu personajului ei, agentul special FBI Dana Scully, din franciza „X-Files”: „O femeie care nu a fost numai obiectul dorinţei unui bărbat, ci cu un caracter puternic, deşteaptă, curajoasă, interesată de carieră şi foarte independentă”. Actriţa a adăugat că succesul avut cu acest personaj a arătat nevoia pentru astfel de modele pentru femeile de toate vârstele.
 
Partenerul de serial al lui Gillian, actorul David Duchovny, nu a fost prezent la eveniment, dar a transmis un mesaj: „Vom fi mereu parteneri, prieteni şi acum vecini”, referindu-se la faptul că steaua lui de pe Walk of Fame este vecină cu a actriţei.
Gillian Anderson, în vârstă de 49 de ani, a jucat rolul agentului FBI Dana Scully în serialul de televiziune „Dosarele X” şi în cele două lungmetraje inspirate de seria SF, ultimul film de cinema al francizei fiind lansat în 2008.
 
Sursa foto: Hepta
De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului „Dosarele X”, actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje – „The House of Mirth” (2000), „The Mighty Celt” (2005) şi „Ultimul rege al Scoţiei” (2006) -, dar şi în producţii de televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul „Casa umbrelor/ Bleak House” (2005), produs de BBC.
 Citeşte şi: 							Un automobil care i-a aparţinut lui Johnny Hallyday, la licitaţie, pentru 3 milioane de euro
 							 							Citeşte şi: 							Un automobil care i-a aparţinut lui Johnny Hallyday, la licitaţie, pentru 3 milioane de euro 							
 Citeşte şi: 							H&M, nevoită să îşi ceară scuze pentru o fotografie publicitară. Acţiunile companiei suedeze scad
 							 							Citeşte şi: 							H&M, nevoită să îşi ceară scuze pentru o fotografie publicitară. Acţiunile companiei suedeze scad  							
 Citeşte şi: 							Cât l-a costat pe Donald Trump cea de-a treia nuntă. Numai pe rochia Melaniei a plătit 100.000 de dolari | GALERIE FOTO
 							 							Citeşte şi: 							Cât l-a costat pe Donald Trump cea de-a treia nuntă. Numai pe rochia Melaniei a plătit 100.000 de dolari | GALERIE FOTO  							
 Citeşte şi: 							Pink va cânta imnul american la Super Bowl 2018: Alte lucruri sunt încă secrete şi abia aştept să le dezvălui | VIDEO
 							 							Citeşte şi: 							Pink va cânta imnul american la Super Bowl 2018: Alte lucruri sunt încă secrete şi abia aştept să le dezvălui | VIDEO  							
 Citeşte şi: 							Furtună de ZĂPADĂ în Sahara. Se întâmplă pentru a treia oară în 40 de ani. Cum arată deşertul după ninsoare| GALERIE FOTO, VIDEO
 							 							Citeşte şi: 							Furtună de ZĂPADĂ în Sahara. Se întâmplă pentru a treia oară în 40 de ani. Cum arată deşertul după ninsoare| GALERIE FOTO, VIDEO