Harry Potter a "vrăjit-o" pe Hermione de Sfântul Valentin

Actorii Daniel Radcliffe şi Emma Watson, interpreţii personajelor Harry Potter şi Hermione din franciza de succes creată de J. K. Rowling, au avut o întâlnire secretă în ziua de Sfântul Valentin.

1 afișare
Imaginea articolului Harry Potter a "vrăjit-o" pe Hermione de Sfântul Valentin

Harry Potter a "vrăjit-o" Hermione de Sfântul Valentin

Daniel, în vârstă de 18 ani, şi Emma, în vârstă de 17 ani, au avut o întâlnire romantică pe terasa unui bar din Londra, situat la mică depărtare de locuinţa lui Radcliffe, iar interpreta lui Hermione părea vrăjită de cuvintele colegului său de platou, potrivit mirror.co.uk.

"Au ajuns târziu în bar, în jur de ora 10 seara, şi au stat afară, ţinându-se în braţe pentru a se încălzi", a spus un martor.

"Emma, care purta o haină neagră, se tot uita nervoasă peste umăr ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu fie recunoscută. Când oamenii şi-au dat seama cine este cuplul şi au început să arate cu degetul, ea şi-a pus o eşarfă pe cap", a adăugat acelaşi martor.

"Daniel a început să râdă din cauza felului în care ea arăta (cu eşarfa pe cap, n.r.). De altfel, pe tot parcursul nopţii, a continuat să râdă ca un adolescent lovit de amor", a mai spus persoana.

"Au părăsit barul împreună, cu capetele apropiate, şoptindu-şi unul celuilalt cuvinte, şi s-au îndreptat spre locuinţa lui Daniel", a adăugat acelaşi martor.

Deşi tinerii sunt prieteni de mulţi ani, de când au început să filmeze "Harry Potter şi Piatra Filozofală", în 2001, ei nu au mai oferit prilej de speculaţii în ceea ce priveşte o eventuală legătură romantică.

Săptămâna trecută, tabloidele britanice au publicat fotografii ale Emmei alături de Johnny Borrell, solistul trupei Razorlight, însă actriţa a dezminţit că se întâlneşte cu acesta. De cealaltă parte, Daniel s-a despărţit recent de actriţa Laura O'Toole, în vârstă de 22 de ani, cu care joacă în controversata piesă de teatru "Equus".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici