Holograf susţine concertul "Ţi-am dat un inel" joi, la Sala Palatului din Capitală

Trupa Holograf susţine concertul "Ţi-am dat un inel" joi, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, evenimentul fiind organizat de Primăria sectorului 3, prin Centrul Cultural Casa Artelor, pentru a oferi un cadou cuplurilor care s-au căsătorit în 2013, informează un comunicat.

153 afișări
Imaginea articolului Holograf susţine concertul "Ţi-am dat un inel" joi, la Sala Palatului din Capitală

Holograf susţine concertul "Ţi-am dat un inel" joi, la Sala Palatului din Capitală (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Concertul susţinut de trupa Holograf este un eveniment dedicat iubirii şi muzicii, un cadou pentru cuplurile care s-au căsătorit în anul 2013, la Casa de căsătorii a sectorului 3.

La finalul concertului, toate cuplurile căsătorite în 2013 la Casa de căsătorii a sectorului 3 care participă la eveniment se pot înscrie la "tombola de Dragobete", depunând, în urna de la intrarea în Sala Palatului, tichetul ataşat invitaţiei primite. Weekenduri la Viena, Veneţia şi Paris, cine romantice şi invitaţii la teatru sunt premiile oferite acestora de sponsorii evenimentului.

Concertul "Ţi-am dat un inel" lansează sezonul programelor şi proiectelor culturale din 2014 pe care Primăria sectorului 3 le oferă comunităţii locale, prin Centrul Cultural Casa Artelor, care, la data de 1 februarie, a împlinit un an de activitate.

Echipa Centrului Cultural Casa Artelor, condusă de directorul Alice Barb, a realizat în 2013, pentru Primăria sectorului 3 şi comunitatea locală, 14 evenimente culturale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici