Homer Simpson, desemnat cel mai important personaj de film şi televiziune din ultimii 20 de ani

Homer Simpson a fost desemnat cel mai important personaj de film şi televiziune creat în ultimii 20 de ani, potrivit unui sondaj realizat de revista americană Entertainment Weekly, informează dailymail.co.uk.

44 afișări
Imaginea articolului Homer Simpson, desemnat cel mai important personaj de film şi televiziune din ultimii 20 de ani

Homer Simpson, desemnat cel mai important personaj de film şi televiziune din ultimii 20 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Homer, personajul din serialul animat "Familia Simpson", i-a depăşit în acest sondaj pe Harry Potter şi pe Buffy din "Buffy - Spaima vampirilor".

Matt Groening, creatorul serialului "Familia Simpson", a declarat că milioane de persoane pot să se identifice cu Homer, cel care a făcut celebră pe plan mondial sintagma "D'oh".

"Oamenii se ataşează de Homer, deoarece cu toţii avem uneori anumite dorinţe pe care nu vrem să le recunoaştem. Homer spune întotdeauna, din instinct, primul lucru care îi vine în minte", a declarat creatorul serialului.

Personajul Harry Potter, creat de autoarea J.K. Rowling, descris drept "o legendă pe plan mondial", a ocupat poziţia a doua în acest clasament. Potrivit redactorilor revistei Entertainment Weekly, Harry Potter reprezintă "o sursă de inspiraţie şi un erou al zilelor noastre".

Buffy, protagonista serialului de televiziune "Buffy - Spaima vampirilor", s-a clasat pe poziţia a treia în topul celor mai importante personaje de film şi televiziune din ultimii 20 de ani.

Tony Soprano, şeful mafiot din serialul "Clanul Soprano", a ocupat locul al patrulea, iar personajul Joker interpretat de Heath Ledger în superproducţia "Cavalerul negru/ The Dark Knight" s-a clasat pe poziţia a cincea.

Locurile următoare au fost ocupate, în ordine, de Rachel, personajul interpretat de Jennifer Aniston în serialul "Prietenii tăi/ Friends", Edward Scissorhands, interpretat de Johnny Depp în filmul "Edward Mâini-de-foarfece", Hannibal Lecter, interpretat de Anthony Hopkins în thrillerul "Tăcerea mieilor", Carrie Bradshow, interpretată de Sarah Jessica Parker în franciza "Totul despre sex", şi SpongeBob, din serialul de desene animate "SpongeBob SquarePants".

Din Topul 100 al celor mai importante personaje de film şi televiziune, alcătuit cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a revistei americane Entertainment Weekly, mai fac parte Fox Mulder şi Dana Scully din serialul SF de televiziune "Dosarele X", Cartman din serialul "South Park", dar şi Austin Powers - interpretat de actorul Mike Meyers - în filmele din franciza omonimă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici