Hugh Jackman, în rolul unui fost pugilist, într-un film SF

Actorul australian Hugh Jackman va juca în filmul SF "Real Steel", în care va interpreta rolul unui fost pugilist, nevoit să se reinventeze într-o societate a viitorului, în care luptătorii sunt înlocuiţi cu roboţi, informează variety.com.

47 afișări
Imaginea articolului Hugh Jackman, în rolul unui fost pugilist, într-un film SF

Hugh Jackman, în rolul unui fost pugilist, într-un film SF (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În acest film, Hugh Jackman va interpreta rolul unui fost pugilist care devine promotorul galei de box Robot Boxing şi descoperă un robot ce pare să câştige toate luptele la care participă.

El descoperă, totodată, că are un fiu în vârstă de 13 ani, de care se ataşează foarte repede, pe măsură ce robotul său favorit avansează în rundele superioare ale competiţiei.

Filmul va fi regizat de Shawn Levy şi va fi produs de studiourile DreamWorks. John Gatins va scrie scenariul acestui proiect, împreună cu Levy, iar filmările vor debuta în mai 2010.

Producătorii executivi ai acestui proiect sunt Steven Spielberg şi renumitul trio de la ImageMovers - Robert Zemeckis, Jack Rapke şi Steve Starkey.

Hugh Jackman joacă, alături de Daniel Craig, şi în spectacolul "A Steady Rain", pe Broadway. Premiera a avut loc marţi seară, la Gerald Schoenfeld Theater.

Jackman şi Craig interpretează rolurile a doi buni prieteni şi colegi în forţele de poliţie din Chicago. Spectacolul, ale cărei bilete s-au vândut în doar câteva ore, se va juca pe Broadway până pe 7 decembrie.

Jackman, deja câştigător al unui premiu Tony pentru rolul din "The Boy From Oz", are reputaţia unui actor talentat, care a fost distribuit în roluri diverse, în filme de acţiune, precum "Cod de acces: Swordfish" şi "Van Helsing", sau romantice - "Australia" (2008).

Actorul a mai putut fi văzut în "Prestigiul", "Fântâna" şi în "Bomba zilei/ Scoop", de Woody Allen.

Născut la Sydney, el a debutat ca actor într-un serial de televiziune australian, în 1994. În 2008, Hugh Jackman a fost desemnat de revista People "cel mai sexy bărbat în viaţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici