Interpretul şi compozitorul Delaney Bramlett a decedat

Interpretul şi compozitorul de rock, Delaney Bramlett, care a lucrat cu muzicieni precum Eric Clapton şi George Harrison, a decedat duminică, la vârsta 69 de ani, într-un spital din Los Angeles, în urma unor complicaţii după o operaţie la vezica biliară, informează Variety.com.

58 afișări
Imaginea articolului Interpretul şi compozitorul Delaney Bramlett a decedat

Interpretul şi compozitorul Delaney Bramlett a decedat

Delaney Bramlett a fost cântăreţ, compozitor şi producător, autorul unor hit-uri, precum "Let it Rain", scris împreună cu Eric Clapton, "Superstar", la care este co-autor alături de Leon Russell, sau "Never Ending Song of Love", interpretat de peste 100 de artişti incluzându-i pe Ray Charles, George Jones, Tammy Wynette, Patty Loveless and Dwight Yoakam.

Alături de soţia sa Bonnie şi de artişti precum George Harrison, Duane şi Gregg Allman, Dave Mason, Leon Russell şi Eric Clapton, Bramlett a cântat în trupa Delaney and Bonnie & Friends la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70.

Eric Clapton îl consideră pe Bramlett mentorul său în materie de interpretare vocală. Bramlett este autorul sau co-autorul mai multor melodii de pe albumul de debut al lui Clapton. Pe de altă parte, el a fost cel care l-a învăţat pe George Harrison tehnica "slide guitar", pe care acesta a folosit-o în melodia "My Sweet Lord".

De asemenea, Bramlett a colaborat la compoziţie, înregistrări sau apariţii live cu numeroşi artişti, printre care Joe Cocker, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Dave Mason, Billy Preston, John Lennon, The Everly Brothers, Spooner Oldham, Steve Cropper, Billy Burnette, Mac Davis, Dennis Morgan, dar şi cu fiica sa Bekka Bramlett, care a fost vocal în trupa Fleetwood Mac la sfârşitul anilor '90.

În 2008, Delaney Bramlett a lansat albumul "A New Kind of Blues", primul din ultimii şase ani. Născut în Mississippi, pe 1 iulie 1939, Delaney Bramlett şi-a construit, la Los Angeles, o carieră care s-a întins pe durata a circa 50 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici