Inventatorul AK-47, Mihail Kalaşnikov, a fost internat la terapie intensivă

Inventatorul puştii de asalt sovietice AK-47, Mihail Kalaşnikov, în vârstă de 94 de ani, internat la terapie intensivă, într-o clinică din Ijevsk (1.300 de kilometri est de Moscova), "este bine", a afirmat luni fiul său, relatează AFP.

186 afișări
Imaginea articolului Inventatorul AK-47, Mihail Kalaşnikov, a fost internat la terapie intensivă

Mihail Kalaşnikov (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Fiul lui Mihail, Viktor, ne-a liniştit. El a spus că tatăl său este bine", a anunţat pentru AFP Natalia Ţâganova, o purtătoare de cuvânt a fabricii Kalaşnikov.

"Potrivit lui, Klaşnikov s-a simţit rău duminică şi a fost imediat spitalizat şi plasat la terapie intensivă ca măsură de precauţie, având în vedere vârsta sa", potrivit acestei surse.

El a fost spitalizat de mai multe ori în ultimele luni.

În 2012, din cauza unor probleme de sănătate, mai ales de natură cardiacă, doctorii i-au interzis să muncească.

Mihail Kalaşnikov a început să creeze puşca de asalt AK-47 în 1947, în timp ce se recupera după o rană suferită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, arma a fost fabricată în mai multe modele vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă.

Celebra arma automată este produsă de fosta fabrică Ijmaş, în oraşul Ijevsk (Ural, la 1.300 de kilometri est de Moscova). Întreprinderea este unul dintre principalii producători de arme de foc din Rusia.

Kalaşnikov, unul dintre ruşii cei mai cunoscuţi în lume şi care se numără printre persoanele cele mai decorate din ţara sa, nu a primit vreodată bani provenind din vânzarea a milioane de puşti cu numele său, utilizate de armatele a peste 80 de ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici