Iris a revenit pe scena din Capitală

Iris a revenit pe scena muzicală din Bucureşti, joi seară, cu un concert la Sala Polivalentă - primul show susţinut în Capitală după transplantul de ficat suferit de solistul Cristi Minculescu în urmă cu opt luni. În formă, artistul a concertat două ore alături de trupa sa - 7.000 de spectatori.

35 afișări
Imaginea articolului Iris a revenit pe scena din Capitală

Iris a revenit pe scena din Capitală (Imagine: Mediafax Foto)

"Din fericire, n-a fost ultima toamnă la Iris", a spus Minculescu la finalul piesei "Ultima toamnă", mulţumind tuturor fanilor care au fost alături de el, de familia şi de trupa sa în ultimele luni, înainte, dar mai ales după transplantul de ficat pe care l-a suferit în primăvara acestui an.

"Personal, nu ştiu dacă vom avea vreodată cuvinte să vă mulţumim pentru suportul moral", a declarat Minculescu.

De altfel, întreg concertul de la Sala Polivalentă a fost unul cu o puternică încărcătură emoţională.

Atât publicul, cât şi artiştii s-au arătat emoţionaţi de revedere. În timpul concertului, Cristi Minculescu a dedicat una dintre piese, "Vino pentru totdeauna", soţiei sale, Rodica, cea care a fost şi donatorul său în transplantul hepatic. "Mai ţineţi minte piesa? Cântaţi tare, că asta e pentru soţia mea, Rodi", a spus solistul celor din sală.

Totodată, cei de la Iris nu i-au uitat nici pe cei care au plecat dintre noi, piesa "Vis pierdut" fiind în memoria acestora. În timpul cântecului, pe cele două ecrane amplasate în lateralele scenei au rulat imagini cu artişti trecuţi în nefiinţă, printre care şi Freddie Mercury, Jimi Hendrix, Michael Jackson, Laura Stoica, Adrian Pintea, Florian Pittiş, John Lennon, Teo Peter şi Kurt Cobain.

Însă concertul de la Polivalentă nu a fost cu totul melancolic - formaţia s-a arătat în formă şi a cântat mai toate piesele sale de rezistenţă: "Trenul fără naş", "Baby", "Tot Zbor", "Cei ce vor fi", "Mătase albă", "Nu mă uita", "Somn bizar", "Pe ape", "Iris Aeterna" etc.

De asemenea, pe parcursul show-ului, reflectoarele nu au căzut doar pe Minculescu, care, fără îndoială, avea toată simpatia publicului, ci şi pe restul membrilor Iris. Relu, Boro, Nelu şi Valter - fiecare dintre aceştia au avut momentul lor de solo pe scenă.

"Nu putem pleca fără să vă oferim o floare. Ştiţi voi care", a spus Cristi Minculescu în finalul concertului, dând drumul piesei emblematice "Floare de iris", urmată apoi de "Strada ta".

Concertul de la Polivalentă s-a încheiat în jurul orei 22.00, membrii trupei retrăgându-se în culise pe ritmurile piesei "We Are The Champions", a trupei Queen.

Pe tot parcursul show-ului, mii de palme au bătut ritmul alături de formaţie, mii de voci au cântat refrenele pieselor.

Cristi Minculescu a anunţat că acest concert va fi înregistrat şi va constitui al doilea DVD al trupei Iris.

De asemenea, trupa are deja programate două spectacole de Crăciun, la Teatrul Naţional Bucureşti, pe 14 şi 21 decembrie.

După operaţia de transplant hepatic suferită de solist, Iris şi-a reluat concertele, în luna iulie, la Şimleul Silvaniei, de atunci susţinând mai multe show-uri în ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici