James Franco şi Rachel McAdams, alături de Marion Cotillard şi Benicio Del Toro într-un film animat inspirat din romanul "Micul prinţ"

Actorii James Franco, Rachel McAdams şi Jeff Bridges vor asigura vocile unor personaje dintr-un film animat inspirat din celebrul roman "Micul prinţ" scris de Antoine de Saint-Exupéry.

152 afișări
Imaginea articolului James Franco şi Rachel McAdams, alături de Marion Cotillard şi Benicio Del Toro într-un film animat inspirat din romanul "Micul prinţ"

Marion Cotillard (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Acest proiect va fi regizat de Mark Osborne, cineastul care a realizat pelicula animată "Kung Fu Panda", informează site-ul revistei New Musical Express.

Marion Cotillard, Benicio Del Toro şi Paul Giamatti au semnat la rândul lor contractele pentru a interpreta personaje în acest proiect, afirmă publicaţia The Hollywood Reporter.

Romanul "Micul Prinţ" a fost publicat pentru prima dată în 1943, iar povestea sa, care are şi o dimensiune filosofică, a fost pe placul multor cititori - atât copii, cât şi adulţi - din lumea întreagă.

Romanul spune povestea unui pilot al cărui avion se prăbuşeşte în mijlocul deşertului Sahara. În timp ce încearcă să îşi repare avionul, pilotul se întâlneşte cu un băieţel care susţine că este un prinţ care a căzut pe Pământ de pe asteroidul său. Micul prinţ îl ajută pe pilot spunându-i tot felul de poveşti despre locuitorii ciudaţi care locuiesc pe ceilalţi asteroizi din apropiere.

Volumul "Micul Prinţ", de Antoine de Saint-Exupéry, considerat un fenomen editorial planetar, a sărbătorit de curând împlinirea a 70 de ani de la publicarea sa în Statele Unite şi este romanul cu cele mai mari vânzări din lume şi opera literară cu cele mai multe traduceri, după Biblie.

Publicat în limba engleză pe 6 aprilie 1943 şi în limba originală (franceză) pe 20 aprilie, la New York, de editura Reynal & Hitchcock, "Micul Prinţ" a aşteptat încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a fi lansat în Franţa, de editura Gallimard, în 1946, cu titlu postum.

Scriitorul Antoine de Saint-Exupéry a dispărut pe mare, în largul coastelor Marsiliei, pe 31 iulie 1944, în timpul unui zbor de observare, la vârsta de 44 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici