Jamie Foxx, prezentatorul principal al concertului organizat în memoria lui Michael Jackson

Actorul american Jamie Foxx a fost desemnat principalul prezentator al concertului organizat în memoria cântăreţului Michael Jackson, ce va avea loc în luna octombrie în Ţara Galilor.

161 afișări
Imaginea articolului Jamie Foxx, prezentatorul principal al concertului organizat în memoria lui Michael Jackson

Jamie Foxx (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Purtătorul de cuvânt al actorului american a confirmat, luni, informaţia potrivit căreia Jamie Foxx va fi prezentatorul principal al evenimentului "Michael Forever - The Tribute Concert". Concertul va avea loc pe 8 octombrie, pe Millenium Stadium din Cardiff, informează accesshollywood.com.

Printre artiştii care vor participa la concert - organizat de mama starului şi de alţi fraţi şi surori ai "regelui muzicii pop", La Toya, Tito, Marlon şi Jackie - figurează 3T, un grup format din trei nepoţi ai megastarului, Christina Aguilera, Cee Lo Green, Smokey Robinson, Leona Lewis, JLS şi Craig David.

Beyonce va cânta, prin satelit, la concertul organizat în memoria lui Michael Jackson.

Randy şi Jermaine Jackson, fraţii lui Michael, au încercat să organizeze un eveniment similar la Viena, în 2009, dar nu au reuşit.

La fel ca fraţii ei Randy şi Jermaine, Janet Jackson a anunţat recent că nu va fi prezentă la concertul de la Cardiff, considerând că este imposibil pentru ea să participe la un show care va avea loc în aceeaşi perioadă în care este programat procesul medicului personal al starului, Conrad Murray, acuzat de uciderea involuntară a "regelui muzicii pop".

Millenium Stadium din Cardiff dispune de 75.000 de locuri. Potrivit organizatorilor, această arenă este cea mai mare sală de spectacole complet acoperită din Europa.

Încasările rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate unor renumite fundaţii de caritate americane şi britanice.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente. Medicul Conrad Murray, al cărui proces va începe pe 27 septembrie, a fost acuzat de omucidere involuntară, pentru că i-a administrat starului un anestezic foarte puternic, denumit propofol, considerat cauza decesului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici