Jay Leno a fost internat în spital

Jay Leno s-a internat într-o clinică din Los Angeles, joi, după ce a spus că se simte rău, fapt care l-a obligat să întrerupă transmiterea emisiunii "The Tonight Show", a postului NBC, pentru prima dată în cei 17 ani de difuzare.

20 afișări
Imaginea articolului Jay Leno a fost internat în spital

Jay Leno a fost internat în spital

Purtătorul de cuvânt al prezentatorului american nu a precizat care este boala care l-a forţat pe Jay Leno să se interneze, dar a declarat că acesta se va întoarce la muncă începând de luni.

"Jay Leno se simte bine", se indică într-un comunicat emis de postul de televiziune NBC. "Se amuză cu toţi angajaţii spitalului şi le spune glume medicilor şi infirmierelor", se adagugă în acelaşi comunicat.

Numele clinicii în care a fost internat Jay Leno nu a fost dat publicităţii.

Leno, în vârstă de 58 de ani, nu a lipsit de la nicio ediţie a emisiunii "The Tonight Show" din 1992, anul în care a început să o prezinte, cu excepţia unei transmisiuni din urmă cu câţiva ani, în care renumitul realizator tv a făcut schimb de locuri cu Katie Couric, gazda emisiunii "Today", a explicat Tracy St. Pierre, purtătorul de cuvânt al postului NBC.

Ultima ediţie a emisiunii "The Tonight Show" realizată de Jay Leno va fi difuzată pe 29 mai, celebrul prezentator urmând să fie înlocuit de Conan O'Brien, de la 1 iunie. Din toamnă, Jay Leno va prezenta propria lui emisiune, un nou show nocturn, difuzat de luni până vineri, începând cu ora locală 22.00. Noua emisiune a lui Jay Leno, care are titlul provizoriu "The Jay Leno Show", va păstra majoritatea elementelor care au făcut din "The Tonight Show" cel mai urmărit program nocturn din Statele Unite timp de aproape 15 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici