Jay-Z, Kanye West şi Frank Ocean, daţi în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor - VIDEO

Rapperii Jay-Z, Kanye West şi cântăreţul Frank Ocean au fost daţi în judecată şi acuzaţi că au încălcat drepturile de autor atunci când au compus împreună piesa "Made In America".

153 afișări
Imaginea articolului Jay-Z, Kanye West şi Frank Ocean, daţi în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor - VIDEO

Jay-Z (Imagine: Splash/Gulliver)

Muzicianul newyorkez Joel McDonald afirmă că cei trei cântăreţi au plagiat un cântec de-al său, lansat în 2009, atunci când au compus piesa "Made In America", informează contactmusic.com.

Joel McDonald solicită despăgubiri în valoare de 3 milioane de dolari.

Piesa "Made In America" face parte de pe albumul "Watch the Throne", un material discografic lansat de Kanye West în colaborare cu Jay-Z în anul 2011.

Albumul "Watch the Throne" a debutat pe primul loc în topul Billboard 200 şi s-a vândut în 436.000 de copii în prima săptămână după lansare. Albumul a generat cronici pozitive din partea criticilor muzicali, care au apreciat calitatea pieselor create de cei doi rapperi. Kanye West şi Jay-Z au primit cu această ocazie şapte nominalizări la premiile Grammy. Albumul a devenit "disc de platină", potrivit Recording Industry Association of America (RIAA), după ce s-a vândut în Statele Unite în peste 1,5 milioane de copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici