Jean Paul Gaultier lansează o linie de accesorii şi produse textile pentru locuinţe

Creatorul de modă Jean Paul Gaultier va lansa o linie de accesorii şi produse textile pentru locuinţe, pe care le va produce în colaborare cu compania pariziană Lelievre.

174 afișări
Imaginea articolului Jean Paul Gaultier lansează o linie de accesorii şi produse textile pentru locuinţe

Jean Paul Gaultier va lansa o linie de accesorii şi produse textile pentru locuinţe

"Sunt doar un creator de modă. Meseria mea constă în arta de a îmbrăca, iar eu am canalizat codurile vestimentare din colecţiile mele în aceste ţesături pentru mobilierul de interior", a declarat Jean Paul Gaultier, potrivit contactmusic.com.

Compania Lelievre produce deja perdele, perne şi cuverturi în colaborare cu câteva branduri celebre precum Missoni Home, Sonia Rykiel Maison, Alacantra şi Kenzo Maison.

În urmă cu câteva luni, Jean Paul Gaultier a devenit director de creaţie pentru brandul Diet Coke, înlocuindu-l în această funcţie pe Karl Lagerfeld. Pentru a aduce un omagiu formelor voluptoase ale sticlelor de parfum Gaultier, directorii acestui brand de băuturi carbogazoase au decis ca noua sticlă Diet Coke să aibă forma unei femei.

Jean-Paul Gaultier, născut pe 24 aprilie 1952, este un renumit creator de modă francez. Gaultier nu a luat niciodată lecţii de design vestimentar, dar a început să trimită schiţe mai multor designeri faimoşi încă de la o vârstă fragedă. Pierre Cardin a fost impresionat de talentul lui şi l-a angajat ca asistent personal în anul 1970. Ulterior, Gaultier a lucrat cu Jacques Esterel, în 1971, şi cu Jean Patou, în anul următor.

Jean-Paul Gaultier şi-a lansat prima colecţie individuală în anul 1976, iar caracteristicile creaţiilor sale relevau stilul anilor '80, marcat de kitsch, plastic şi extravaganţă, fiind considerat de altfel, mult timp, "băiatul rău" din moda franceză. Jean-Paul Gaultier a creat, printre altele, costume pentru Madonna, Marilyn Manson, Kylie Minogue, dar şi pentru filmul "Al cincilea element", regizat de Luc Besson. Gaultier este cunoscut şi pentru o linie de parfumuri foarte populară. În anul 1993 apare primul său parfum, intitulat Classique, iar parfumul Le Male ajunge să fie Nr.1 în Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici