Jennifer Hudson, marea câştigătoare la gala NAACP Image Awards

Jennifer Hudson, cântăreaţă şi actriţă, a câştigat, joi seara, trei distincţii la National Association for the Advancement of Colored People (NAACP) Image Awards, care onorează talentul oamenilor de culoare.

23 afișări
Imaginea articolului Jennifer Hudson, marea câştigătoare la gala NAACP Image Awards

Jennifer Hudson, marea câştigătoare la gala NAACP Image Awards (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Distincţiile au venit ca un ajutor moral pentru cântăreaţa ai cărei mamă, frate şi nepot au fost ucişi în urmă cu patru luni.

Rihanna şi Chris Brown, despre care se presupune că au fost implicaţi într-un incident de violenţă domestică, a cărei victimă a fost cântăreaţa R&B, nu au participat la ceremonia de derenare a premiilor. De altfel, niciunul dintre cei doi nu a apărut în public după ce Brown a fost arestat, duminică.

Jamie Foxx a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la care era nominalizat şi Brown.

Rihanna, în vârstă de 20 de ani, a fost nominalizată la categoria artista anului, după ce a lansat o serie de hituri, printre care "Umbrella" şi "Disturbia". Premiul a revenit, însă, lui Beyonce.

Jennifer Hudson, care a jucat alături de Beyonce în "Dreamgirls" (2006), fostă concurentă în emisiunea American Idol, a câştigat trei premii acordate de cea mai veche asociaţie pentru apărarea drepturilor civile, NAACP, care şi-a aniversat centenarul, joi seara. Hudson a câştigat premiile pentru debut, cea mai bună colaborare şi pentru cel mai bun album.

"Nu mă faceţi să plâng", a spus aceasta la primirea premiului. "Este o onoare pentru mine să mă simt acasă, binevenită şi iubită", a adăugat aceasta.

Producţia "The Secret Life of Bees", în care joacă Hudson, a câştigat premiul pentru cel mai bun film, iar serialul "Anatomia lui Grey" a câştigat premiul pentru cel mai bun serial TV.

Sean "Diddy" Combs a fost cel care a luat premiul pentru cel mai bun rol într-un serial TV, din miniseria "A Raisin in the Sun".

Producătorul hip-hop şi afaceristul Russel Simmons a primit premiul Vanguard, pentru activitatea sa în ceea ce priveşte conştientizarea problemelor rasiale şi sociale. Simmons, în vârstă de 51 de ani, co-fondatorul Def Jam Records a fost prezentat ca un model pentru tinerii americani. Printre laureaţii premiului Vanguard se mai numără şi Aretha Franklin, Prince şi Steven Spielberg.

Premiile NAACP sunt acordate pentru 53 de categorii pentru domenii precum muzică, literatură şi televiziune şi celebrează talentul oamenilor de culoare.

"The Secret Life of Bees"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici