John Travolta, ovaţionat de spectatorii francezi din nordul Parisului

Actorul american John Travolta a fost aclamat, marţi seară, de câteva sute de spectatori, într-un cinematograf de la periferia nordică a regiunii pariziene, la prezentarea filmului "Din Paris, cu dragoste", care ar fi trebuit să fie turnat în această localitate.

48 afișări
Imaginea articolului John Travolta, ovaţionat de spectatorii francezi din nordul Parisului

John Travolta, ovaţionat de spectatorii francezi din nordul Parisului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În octombrie 2008, după ce zece automobile care urmau să fie folosite pentru cascadorii şi ca decor pentru acest film - regizat de Pierre Morel şi produs de compania Europacorp -, Luc Besson i-a anunţat pe locuitorii din Montfermeil, din regiunea Seine-Saint-Denis, recrutaţi ca figuranţi, că a anulat filmările, deoarece condiţiile de securitate nu au fost întrunite.

John Travolta nu a purtat un dialog cu publicul şi cu jurnaliştii prezenţi la eveniment şi nu a revenit asupra acestui episod neplăcut din timpul filmărilor, cu ocazia prezentării peliculei în localitatea Rosny-sous-Bois (Seine-Saint-Denis). Cu toate acestea, actorul american a fost aclamat de spectatorii prezenţi la eveniment.

"Bună ziua, sunt fericit să mă aflu aici. Îmi place foarte mult", a declarat John Travolta în limba franceză.

"Din Paris, cu dragoste" este o comedie de acţiune cu accente de thriller de spionaj, care îl are pe afiş şi pe Jonathan Rhys-Meyers, devenit celebru graţie rolului din serialul "Dinastia Tudorilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici