Johnny Depp, înnebunit de limba franceză

Johnny Depp, unul dintre cei mai cunoscuţi francofili de la Hollywood, are probleme cu limba franceză, potrivit unui interviu acordat de actorul american înainte de lansarea filmului "The Tourist", în care apare alături de Angelina Jolie, informează Reuters.

88 afișări
Imaginea articolului Johnny Depp, înnebunit de limba franceză

Johnny Depp, înnebunit de limba franceză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul în vârstă de 47 de ani consideră Franţa ca fiind casa sa de suflet şi, chiar dacă a fost ajutat să înveţe limba franceză de iubita sa, actriţa şi cântăreaţa Vanessa Paradis, subtilităţile acestei limbi i-au adus şi multe frustrări.

În timpul unui interviu acordat recent - cu o săptămână înainte de premiera comediei romantice de acţiune "The Tourist", în care apare alături de Angelina Jolie -, Depp a zâmbit când a fost întrebat cum s-a descurcat cu limba franceză.

"Bine? Nu ştiu. Este totuşi dificilă, conjugarea... regula cu masculinul şi femininul", a declarat actorul în limba franceză, cu un uşor accent american, după care a adăugat: "Mă înnebuneşte".

Johnny Depp a cunoscut-o pe Vanessa Paradis în 1998 şi cei doi au împreună mai multe locuinţe - una situată pe dealurile de la Hollywood, o fermă în sudul Franţei, dar şi case în Paris, Manhattan (New York) şi Bahamas.

Depp consideră că Franţa dă vieţii măsura simplităţii, care poate fi pierdută uşor odată cu statutul de star de la Hollywood.

"Franţa este totul", a spus el, pufăind dintr-o ţigară rulată. "Îmi oferă ideea unei vieţi semi-normale. Este ceva magnetic, nu ştiu ce e", a adăugat el.

Filmat în Paris şi Veneţia, "The Tourist" - ce va fi lansat pe 12 decembrie - îi aduce pe Depp şi Jolie împreună pe marile ecrane pentru prima dată. Jolie, în vârstă de 35 de ani, a recunoscut că, lucrând cu Depp, s-a simţit încurajată să se străduiască mai mult ca actriţă, dar să se şi distreze în timpul filmărilor. "Cred că, înainte să lucrez cu Johnny, aş fi abordat subiectul cu mai multă conştiinciozitate, dar, după ce l-am cunoscut şi l-am văzut lucrând, am înţeles că trebuie să te distrezi cât mai mult în timpul filmărilor", a spus Jolie.

Depp nu a ezitat când a fost întrebat ce roluri i se potrivesc Angelinei Jolie - Lady Macbeth, femeia fatală din opera lui Shakespeare, a fost una dintre sugestiile sale.

Iar sub influenţa Franţei, el a mers mai departe şi a spus că decadenţa şi erotismul poetului francez Charles Baudelaire pot fi atinse de arta lui Jolie. "Are un umor profund, o doză sănătoasă de furie... ar putea aduce la viaţă «Florile răului»", a mai spus Depp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici