Jojo, la "Happy Hour" la doar trei săptămâni după ce a născut

Jojo va apărea luni, la emisiunea "Happy Hour", de la Pro TV, la doar trei săptămâni după ce a născut, informează un comunicat al postului de televiziune.

713 afișări
Imaginea articolului Jojo, la "Happy Hour" la doar trei săptămâni după ce a născut

Jojo, la "Happy Hour" la doar trei săptămâni după ce a născut

Actriţa de la "Serviciul Român de Comedie" a devenit acum trei săptămâni mama unui baieţel sănătos pe nume Achim Ioan, iar acum se simte foarte bine.

Echipa emisiunii "Happy Hour" a surprins-o pe Jojo împreună cu soţul său şi cu câţiva prieteni, în timpul unui festival de muzică rock la care au participat. Veselă, activă şi plină de viaţă, actriţa şi-a dorit să asiste la concertul uneia dintre trupele ei favorite, Skunk Anansie, iar micuţul Achim Ioan a ajutat-o să-şi împlinească dorinţa stând cuminte acasă cu bunicile. Îmbrăcată în haine de concert, în negru, cu tocuri cui, bluză din dantelă neagră şi giacă de piele, Jojo va arăta astfel telespectatorilor Pro TV cât de în formă este la doar trei săptămâni după ce a născut şi va povesti cât de mult a slăbit într-un timp record şi ce a ajutat-o să-şi revină atât de spectaculos după sarcină.

Chiar dacă bunicile, mama lui Jojo şi mama soţului ei, Ionuţ, îi ajută de câte ori este nevoie, părinţii sunt cei care se implică în creşterea micuţului, şi chiar tăticul va mărturisi echipei "Happy Hour" că schimbă scutece şi la nevoie, îl leagănă pe Achim şi îi cântă.

Fericita mamică va povesti telespectatorilor "Happy Hour" de ce au ales numele Achim Ioan pentru micuţul lor: Achim pentru că este un nume românesc, care li se pare că sună puternic şi bărbătesc, iar Ioan pentru că toţi băieţii din familia soţului ei poartă şi numele de Ion sau Ioan.

Jojo va povesti în premieră la "Happy Hour" că atunci când era însărcinată în luna a şasea a fost în Thailanda să filmeze un spot publicitar şi a trecut prin multe peripeţii. În timp ce ea era la filmări, norocosul ei soţ care a mers cu ea s-a bucurat de frumuseţile ţării şi a vizitat cât a putut de mult.

Tonică, frumoasă şi plină de energie după sarcină, Jojo va mărturisi luni telespectatorilor Pro TV, în interviul acordat echipei "Happy Hour", că ea şi soţul ei îşi doresc trei copii, astfel că după naşterea lui Achim Ioan visează la încă doi frăţiori sau surioare pentru el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici