Jose Feliciano, o legendă a muzicii salsa, a murit într-un accident de automobil

Cântăreţul portorican Jose "Cheo" Feliciano, o legendă a muzicii salsa, a murit la vârsta de 78 de ani, într-un accident de automobil, joi, în Puerto Rico.

1734 afișări
Imaginea articolului Jose Feliciano, o legendă a muzicii salsa, a murit într-un accident de automobil

Jose Feliciano, o legendă a muzicii salsa, a murit într-un accident de automobil (Imagine: captura video YouTube)

Potrivit cotidianului de limbă spaniolă El Nuevo Dia, care citează surse din poliţia portoricană, Jose Feliciano a pierdut controlul automobilului său Jaguar, joi dimineaţă, în jurul orei locale 04.15 şi a izbit frontal un stâlp de electricitate. Potrivit poliţiei locale, celebrul cântăreţ nu avea conectată centura de siguranţă şi a murit din cauza unei răni în zona craniului, informează huffingtonpost.com.

Legendarul cântăreţ de salsa şi bolero s-a născut în oraşul Ponce din Puerto Rico în 1936. A devenit cunoscut abia după ce s-a mutat cu familia sa la New York, la vârsta de 17 ani.

Dorind să devină muzician, pe atunci tânărul Jose Feliciano a început să colaboreze cu muzicieni de prestigiu, precum Machito, o legendă a jazz-ului afro-cubanez, şi cu percuţionistul Tito Puente, alături de care a inventat un stil muzical care a devenit peste ani cunoscut sub numele de "salsa". Într-o carieră care s-a întins pe durata a şase decenii, Jose Feliciano a cântat cu nume importante din industria muzicală, precum Joe Cuba Sextet şi Fania All Stars, dar a avut şi o carieră solo prestigioasă.

Primul succes l-a obţinut în 1955, când a cântat cu orechestra lui Tito Rodriguez într-un concert organizat în celebra sală The Palladium din New York.

A înregistrat apoi o serie de piese de succes în anii 1970, precum "Anacaona", "Mi triste problema", "Pa' que afinquen" şi "Si por mi llueve".

Pe măsură ce avea tot mai mult succes pe plan profesional, cântăreţul a început să aibă probleme cu drogurile şi a devenit dependent de heroină în timp ce locuia la New York.

S-a întors în Puerto Rico, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare şi a devenit apoi purtător de cuvânt al unei asociaţii care militează contra drogurilor.

În 2013, Jose Feliciano a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer, dar boala se afla într-un stadiu care permitea să fie tratată.

Jose Feliciano a fost căsătorit cu Coco Feliciano, cu care a avut patru fii.

În 2008, cântăreţul portorican a fost distins cu un premiu pentru excelenţă în muzică, la gala Latin Grammy Awards.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici