La Roma, câinii au propria lor piscină şi plajă privată – GALERIE FOTO
"Aici, clienţii sunt căţeii. Proprietarii lor sunt doar invitaţi", a spus, pentru AFP, Aurora Donati, responsabila Satului Villa Bau, amenajat pe o suprafaţă de aproape 15.000 de metri pătraţi pe malurile Tibrului, în nordul capitalei italiene.
Pentru un tarif de patru euro pe zi şi o înscriere de 15 euro pe sezon, prietenul patruped poate să înoate în piscina cu dimensiuni olimpice (50 metri lungime, însă doar 50 de centimetri adâncime) sub supravegherea unor profesionişti şi să se răcorească la un duş. La sfârşitul zilei, ei pot face un traseu alături de un dresor, înainte să primească o recompensă.
O zi de vis pe care au vrut să o aibă, de la începutul lui iulie, 2.000 de animale.
"Sunt ultimele zile de concediu şi datorită acestei plaje am profitat de ele, iar el s-a distrat ca un nebun cu ceilalţi căţei", a explicat Barbara care, lungită pe un şezlong, îl supraveghează pe Aaron, un brac pe care l-a reîntâlnit după ce a fost plecată mai multe zile în concediu. "L-am lăsat acasă cu un dog-sitter şi familia mea trecea să îl vadă. În Italia e imposibil să petreci vacanţa cu un căţel", a spus ea.
În regiunea Romei şi în majoritatea locurilor din ţară, pe plajă este interzis accesul cu animalele de companie, în ciuda faptului că mai multe asociaţii chinologice au făcut petiţii pentru a combate această situaţie.
"Ni se spune că nu trebuie să ne abandonăm animalele vara, dar în Italia nu avem dreptul să îl aducem în hoteluri, în restaurante…", a spus Maria, o pensionară.
"Sunt puţine drepturi în Roma, unde se poate să ne plimbăm cu câinii, dar parcurile sunt murdare, pline de resturi de sticlă şi de seringi. Aici e bine ţinut şi foarte plăcut şi pentru noi", a spus Umberto, confortabil instalat la umbră sub arborii de pe plajă.
Mai multe sute de animale domestice sunt abandonate în fiecare vară în timpul vacanţelor, potrivit asociaţiilor italiene pentru apărarea drepturilor animalelor şi a mediului.