Lady Gaga şi-a închis contul de Twitter

Cântăreaţa americană Lady Gaga i-a şocat pe cei peste 39 milioane de fani ai săi anunţând că a decis să îşi suspende "temporar" contul de pe Twitter.

223 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga şi-a închis contul de Twitter

Lady Gaga (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista şi-a retras fotografia din profilul ei de pe această platformă de microblogging, înlocuind-o cu simbolul unui ou, şi a postat cu această ocazie un mesaj în care îşi anunţă fanii că va sta departe de Twitter pentru o perioadă nedeterminată, informează femalefirst.co.uk.

"Această interfaţă a fost închisă temporar. Vă rugăm să reveniţi mai târziu pentru informaţii actualizate", se afirmă în acel mesaj.

Potrivit speculaţiilor din presa americană, Lady Gaga a ales această metodă inedită de comunicare pentru a-şi promova noul ei album de studio, "Artpop", sporind suspansul înainte de lansarea acestuia pe piaţă.

Cântăreaţa în vârstă de 27 de ani a şters totodată câteva mesaje postate pe Twitter în luna februarie - cu puţin timp înainte să îşi amâne mai multe concerte din turneul ei mondial "Born This Way" din cauza operaţiei suferite la şold.

Luna trecută, Lady Gaga a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai influenţi muzicieni din 2013, iar numărul uriaş de admiratori pe care artista îi are pe Twitter a contribuit decisiv la obţinerea acestei performanţe.

Lady Gaga a ocupat primul loc în acest top anual - alcătuit pe baza veniturilor obţinute, influenţei pe platformele de socializare şi a atenţiei de care se bucură din partea presei - graţie veniturilor de 168 de milioane de dolari obţinute de turneul "Born This Way" şi a prezenţei sale frecvente pe reţelele de socializare. Artista americană are peste 39 milioane de followeri pe Twitter şi peste 57,9 milioane de fani pe Facebook.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici