Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste

Actorul american Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste prin intermediul fundaţiei sale de caritate, informează contactmusic.com.

311 afișări
Imaginea articolului Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste

Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste (Foto: AFP)

Banii vor fi donaţi unor organizaţii ecologiste despre care starul hollywoodian afirmă că "lucrează pentru a rezolva cea mai mare provocare cu care se confruntă omenirea". Potrivit publicaţiei americane New York Post, printre organizaţiile care vor beneficia de acest sprijin financiar se află Amazon Watch, Save the Elephants, Tree People şi World Wildlife Fund.

"Distrugerea planetei noastre continuă într-un ritm pe care nu mai putem să ne permitem să îl ignorăm. Avem responsabilitatea de a inventa un viitor în care caracterul locuibil al planetei noastre să nu fie obţinut prin afectarea acelora care locuiesc aici", se afirmă în comunicatul de presă dat publicităţii de Leonardo DiCaprio

Starul american, în vârstă de 40 de ani, a înfiinţat Leonardo DiCaprio Foundation în 1998 şi a făcut donaţii de multe milioane de dolari, de-a lungul anilor, unor fundaţii care militează pentru conservarea mediului înconjurător şi a animalelor sălbatice.

Leonardo DiCaprio este mesager al păcii pentru climă din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), din 2014. Fundaţia Leonardo DiCaprio are misiunea de a proteja ultimele locuri cu adevărat sălbatice de pe Terra şi de a construi o relaţie mai armonioasî între umanitate şi lumea naturală în generală, potrivit unei declaraţii a Naţiunilor Unite. Fundaţia lui DiCaprio a contribuit financiar la programele de protejare a tigrilor din Nepal, elefanţilor din sălbăticie şi a faunei oceanice, inclusiv a rechinilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici