Lily Allen învinuieşte casa de discuri EMI pentru întârzierea lansării noului său album (Galerie Video)

Cântăreaţa britanică Lily Allen învinuieşte casa de discuri EMI pentru întârzierea lansării celui de-al doilea album al său, al cărui titlu provizoriu este "Stuck On The Naughty Step", informează New Musical Express.

10 afișări
Imaginea articolului Lily Allen învinuieşte casa de discuri EMI pentru întârzierea lansării noului său album (Galerie Video)

Lily Allen învinuieşte casa de discuri EMI pentru întârzierea lansării noului său album (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, Allen a încheiat, recent, înregistrările pentru următorul său album, însă a declarat că nu ştie când va fi lansat noul material discografic.

"Albumul este terminat deja de ceva vreme", a scris ea pe pagina sa de MySpace.

"Nu ştiu, însă, exact ce se întâmplă", a mai spus Lily Allen.

"Industria muzicală este una foarte politizată în prezent, iar eu sunt la casa de discuri EMI, de unde mulţi oameni au fost concediaţi în ultima vreme, de când compania a fost preluată de Terra Firma (...). Unii dintre aceştia erau oameni care lucrau la proiectele mele şi nu înţeleg încă ce se va întâmpla", a adăugat cântăreaţa.

Lily Allen a devenit celebră pe scena muzicii pop în 2006, cu single-ul "Smile", şi a avut un imens succes la nivel mondial cu albumul său de debut - "Alright Still" - care a fost nominalizat la premiile Grammy.

Lily Allen - "Alfie"

Lily Allen - "Littlest Things"

Lily Allen - "Smile"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici