Madonna revine pe marile ecrane

Madonna va interpreta rolul lui Wallis Simpson într-un film care va prezenta povestea regelui Edward al VIII-lea, care a abdicat pentru a se căsători cu o femeie de două ori divorţată, eveniment care a provocat o criză constituţională şi a zguduit aristocraţia britanică, potrivit The Guardian.

16 afișări
Imaginea articolului Madonna revine pe marile ecrane

Madonna revine pe marile ecrane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa în vârstă de 50 de ani este fascinată de această poveste de dragoste adevărată, care a provocat, la momentul respectiv, o criză constituţională în Marea Britanie, fiind, totodată, cel mai mare scandal izbucnit în sânul unei familii regale în secolul XX.

Se pare că Madonna, care a divorţat recent de regizorul britanic Guy Ritchie, fiu vitreg al lui Sir Michael Leighton, cel de-al 11-lea baronet, a descoperit că are multe lucruri în comun cu Wallis Simpson, devenită mai târziu ducesa de Windsor, femeia americană care a zguduit aristocraţia britanică.

"Madonna vede în rolul lui Wallis Simpson următorul ei mare proiect de film. Este la fel de pasionată de acest personaj cum a fost de cel al Evei Peron", a spus o sursă din anturajul artistei, potrivit căreia aceasta şi-ar fi acoperit pereţii casei din Londra cu articole despre Wallis Simpson şi i-ar fi scris chiar reginei Elisabeth pentru a-i cere permisiunea de a realiza acest film.

După ce a condus Marea Britanie mai puţin de un an, Edward al VIII-lea a abdicat, în decembrie 1936, pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea. Perechea a celebrat libertatea recent dobândită printr-o vizită făcută lui Adolf Hitler în Germania.

Edward era un adept al fascismului, pe care îl vedea ca pe o reacţie necesară la comunism. Se pare că, în perspectiva câştigării de către Germania a celui de-Al Doilea Război Mondial, Hitler plănuia să-l reinstaureze pe Edward pe tronul Marii Britanii, Wallis Simpson devenind regină.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici