Madonna, surprinsă sărutându-se pasional cu unul dintre dansatorii săi

Celebra cântăreaţă Madonna a fost văzută sărutându-se cu coregraful său Brahim Rachiki, după ce, potrivit mai multor surse, s-ar fi despărţit de iubitul ei, modelul Jesus Luz, informează contactmusic.com.

44 afișări
Imaginea articolului Madonna, surprinsă sărutându-se pasional cu unul dintre dansatorii săi

Madonna, surprinsă sărutându-se pasional cu unul dintre dansatorii săi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista şi-a început relaţia cu brazilianul Jesus Luz, în vârstă de 24 de ani, în 2008, dar, potrivit unor surse, s-ar fi despărţit de el după ce a petrecut o noapte în oraş cu dansatorul Brahim Rachiki.

Madonna a fost văzută într-un club din New York alături de Rachiki, coregraful turneului "Sticky & Sweet", stârnind noi zvonuri despre o posibilă nouă relaţie cu tânărul dansator.

Potrivit New York Post, artista a fost văzută sărutându-se pasional cu Rachiki.

"Au venit împreună şi se ţineau de mână în aria privată a clubului. Madonna s-a ridicat şi a dansat o oră până să se întoarcă la iubitul ei, apoi au început să se sărute în faţa celorlalţi invitaţi. După ce au dansat, au găsit un loc mai retras unde s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat tot restul nopţii", a declarat o sursă.

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky & Sweet".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici