Mai puţin de 500 de bilete pentru concertul lui Jean Michel Jarre

Biletele la concertul pe care Jean Michel Jarre îl va susţine pe 10 noiembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, sunt pe cale de a fi epuizate, în prezent mai fiind disponibile mai puţin de 500 de tichete, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Fundaţiei Phoenix, organizator al evenimentului.

14 afișări
Imaginea articolului Mai puţin de 500 de bilete pentru concertul lui Jean Michel Jarre

Mai puţin de 500 de bilete pentru concertul lui Jean Michel Jarre (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit lui Paul Nancă, directorul Fundaţiei Phoenix, în prezent mai sunt diponibile doar bilete la preţul de 300 şi 400 de lei.

În concertul de la Bucureşti, Jean-Michel Jarre va fi acompaniat de trei muzicieni.

Cu o activitate în industria muzicală de 40 de ani, Jean-Michel André Jarre (născut pe 24 august 1948, Lyon) este un compozitor, performer şi producător muzical francez, care a vândut până în prezent peste 80 de milioane de albume şi single-uri, fiind răsplătit cu numeroase distincţii şi premii.

În 1976, revista People l-a desemnat "Personalitatea anului". În 1979, el a fost inclus în Guinness Book of Records pentru cel mai mare concert susţinut vreodată (La Concorde). Opt ani mai târziu, el şi-a doborât recordul cu un nou concert - Rendez-Vous Houston.

Jean Michel Jarre a devenit celebru datorită concertelor gigantice pe care le-a susţinut în toate colţurile lumii, fiind considerat artistul francez care a adunat cel mai mare număr de spectatori din lume, la fiecare dintre concertele sale: sute de mii de oameni au asistat la show-urile sale din oraşe precum Hong Kong, Londra şi Beijing şi trei milioane, la concertul de la Moscova din 1997.

Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Oxygène" (1976), "Equinoxe" (1978), "Magnetic Fields/ Les Chants Magnétiques" (1981), "Zoolook" (1984), "Metamorphoses" (2000). Cel mai recent material discografic este albumul "Téo & Téa", lansat anul trecut.

Jean Michel Jarre - "Magnetic Fields"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici