Manu Chao concertează în Arizona, în semn de protest faţă de legea imigraţiei

Muzicianul franco-spaniol Manu Chao va susţine un concert gratuit în Phoenix, Arizona, pe 21 septembrie, în semn de protest faţă de o lege a imigraţiei foarte controversată, dată de statul american în vara anului trecut.

119 afișări
Imaginea articolului Manu Chao concertează în Arizona, în semn de protest faţă de legea imigraţiei

Manu Chao (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Anul trecut, am fost cu inima alături de populaţia din Arizona, am văzut-o suferind din cauza legilor ignorante", a spus cântăreţul într-un comunicat.

"Suntem mândri să arătăm că dragostea poate învinge ura", a adăugat Manu Chao.

Legea imigraţie a Arizonei, stat american aflat la graniţa cu Mexicul, cuprindea o serie de prevederi controversate, care au fost înlăturate de un judecător federal, la cererea administraţiei Obama, înainte de intrarea în vigoare, în iulie 2010.

Una dintre aceste prevederi autoriza poliţia să verifice statutul de imigrant al oricărei persoane arestate, cu sau fără motiv.

Manu Chao şi-a făcut debutul muzical la jumătatea anilor '80, în trupa Hot Pants. A urmat apoi Mano Negra, un proiect în cadrul căruia cânta împreună cu fratele şi vărul său şi prin care a lansat nu mai puţin de cinci albume. Debutul în cariera solo a avut loc spre sfârşitul anilor '90, primul său material discografic, intitulat "Clandestino", fiind lansat în 1998. Materialul s-a bucurat de un succes impresionant, iar single-urile "Bongo Bong" şi "Clandestino" au ajuns rapid pe primele poziţii în topuri, Manu Chao devenind astfel noua revelaţie a vremii pe scenă muzicală internaţională.

A urmat albumul "Proxima Estacion: Esperanza", în 2001, material ce a inclus mega-hitul "Me Gustas Tu", iar trei ani mai târziu, "Siberie m'etait conteeea", primul album în limbă franceză al artistului. În 2007, Manu Chao a lansat cel de-al patrulea album de studio, "La Radiolina", primul single, "Rainin în Paradize", bucurându-se de un videoclip regizat de celebrul Emir Kusturica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici