Mark Wahlberg şi Will Smith, ofertaţi cu 1 milion de dolari pentru a boxa într-un meci al vedetelor

Actorii americani Mark Wahlberg şi Will Smith au fost ofertaţi cu suma de 1 milion de dolari pentru a boxa într-un meci al vedetelor, organizat pe 26 februarie 2011, la Las Vegas, informează radaronline.com.

28 afișări
Imaginea articolului Mark Wahlberg şi Will Smith, ofertaţi cu 1 milion de dolari pentru a boxa într-un meci al vedetelor

Mark Wahlberg şi Will Smith (Foto), ofertaţi cu 1 milion de dolari pentru a boxa într-un meci al vedetelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Damon Feldman, preşedintele Hollywood Boxing Federation, o asociaţie cunoscută în trecut sub denumirea Celebrity Boxing Federation, a declarat că le-a transmis, luni, această ofertă celor două staruri de la Hollywood.

"Va fi o şansă, pentru ambii actori, să lupte în Superbowl-ul boxului din Hollywood şi să doneze câteva milioane de dolari organizaţiilor de caritate pe care le susţin. Va fi un eveniment minunat. Vă puteţi imagina? Amândoi s-au antrenat cu pugilişti profesionişti. Will Smith l-a interpretat pe Muhammad Ali în filmul «Ali» şi a fost fenomenal. Mark Wahlberg îl interpretează pe Mickey Ward în filmul «The Fighter», care rulează chiar în această perioadă pe marile ecrane", a declarat Damon Feldman.

Dacă cei doi actori vor accepta această propunere, ei vor boxa timp de trei reprize de câte un minut fiecare.

"Nu cred că îşi vor sparge capetele unul celuilalt. Sperăm doar să-i facem să intre în ring şi să se amuze puţin schimbând câteva lovituri", a adăugat Feldman.

Deşi data meciului a fost stabilită deja, nu se cunoaşte deocamdată locul unde va avea loc această luptă.

Printre celebrităţile americane care au boxat în cadrul unor gale organizate de Hollywood Boxing Federation se numără Jose Canseco, Rodney King, Michael Lohan şi Danny Bonaduce.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici