Matthew Broderick a fost operat la coloană

Actorul american Matthew Broderick, operat la coloană în urmă cu câteva zile, a fost deja externat şi îşi petrece convalescenţa în reşedinţa sa din New York.

211 afișări
Imaginea articolului Matthew Broderick a fost operat la coloană

Matthew Broderick a fost operat la coloană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Broderick, soţul actriţei Sarah Jessica Parker, cu care are trei copii, a suportat această intervenţie chirurgicală weekendul trecut, într-o clinică din New York. Între timp, actorul a fost deja externat şi îşi va petrece convalescenţa în reşedinţa pe care cuplul o deţine în Central Park West, informează contactmusic.com.

"Matthew a suferit o accidentare în timp ce făcea sport cu ceva timp în urmă. Simţea durere în zona spatelui şi a suportat recent o intervenţie chirurgicală de rutină. A fost o procedură simplă. Se simte bine şi s-a întors acasă", a declarat pentru New York Post agentul de presă al actorului.

Matthew Broderick se pregăteşte să joace în musicalul "Nice Work If You Can Get It", ce va fi pus în scenă pe Broadway săptămâna viitoare.

Broderick şi Jessica-Parker s-au mutat în noua lor reşedinţă din Central Park West, în valoare de 21 de milioane de dolari, în decembrie 2010. Actorii au renunţat la vechea lor reşedinţă din West Village care nu mai făcea faţă necesităţilor familiei lor care s-a mărit odată cu venirea pe lume a gemenelor Marion Loretta Elwell şi Tabitha Hodge, născute pe 22 iunie 2009 cu ajutorul unei mame surogat.

Cei doi actori mai au un fiu, James, născut în octombrie 2002.

Matthew Broderick, starul filmului şi musicalului de pe Broadway "The Producers", şi Sarah Jessica Parker s-au căsătorit în 1997.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici