Michael Cacoyannis, regizorul filmului "Zorba Grecul", a murit

Cineastul grec Michael Cacoyannis, regizorul filmului "Zorba Grecul", a murit, luni, la Atena, la vârsta de 89 de ani, au anunţat membri ai fundaţiei culturale care îi poartă numele.

210 afișări

Potrivit unui director al acestei fundaţii, cineastul a murit la Atena, în zori.

Agenţia de presă Ana a anunţat că Michael Cacoyannis a murit la spitalul Evangelismos din centrul Atenei, unde era internat de 10 zile.

Născut în Cipru pe 11 iunie 1922, Cacoyannis a devenit cunoscut pe plan internaţional cu filmul "Zorba Grecul", recompensat cu trei premii Oscar în 1984. Acest film a avut la bază un roman scris de Nikos Kazantzakis, iar din distribuţie au făcut parte Anthony Quinn, Alan Bates, Irene Papas, Lila Kedrova. Coloana sonoră a filmului a fost asigurată de Mikis Theodorakis, unul dintre cei mai renumiţi compozitori greci.

Filmul său "Electra" din 1962, inspirat din celebra tragedie a lui Euripide, a primit premiul pentru cea mai bună transpunere cinematografică şi marele premiu acordat de Comisia superioară tehnică din 1962 la Festivalul de la Cannes.

De altfel, filmele sale au fost selecţionate la şase ediţii în competiţia oficială a festivalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici