Michael Douglas, în rolul preşedintelui american Ronald Reagan, într-un nou film

Michael Douglas - cunoscut ca fiind un susţinător al Partidului democratic american - este în negocieri pentru a interpreta rolul preşedintelui republican Ronald Reagan într-un film biografic, a cărui acţiune este plasată în 1986, la scurt timp după explozia de la Cernobîl.

305 afișări
Imaginea articolului Michael Douglas, în rolul preşedintelui american Ronald Reagan, într-un nou film

Michael Douglas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul "Reykjavik" se va concentra asupra negocierilor pentru pace dintre Reagan şi liderul sovietic de atunci Mihail Gorbaciov, care au avut loc în capitala Islandei, informează thesun.co.uk.

Potrivit publicaţiei de specialitate The Hollywood Reporter, rolul lui Gorbaciov nu a fost încă distribuit.

Regizorul britanic Mike Newell este în negocieri pentru a realiza acest proiect, care va fi produs de Ridley Scott şi David W. Zucker.

Michael Douglas - care s-a vindecat de un cancer la gât cu care a fost diagnosticat în 2010 - tocmai a terminat filmările pentru filmul biografic "Behind the Candelabra", în regia lui Steven Soderbergh, despre viaţa muzicianului Liberace.

Anul viitor, Michael Douglas - care este căsătorit cu actriţa Catherine Zeta-Jones - va putea fi văzut pe marile ecrane în "Haywire and Last Vegas", o comedie cu Robert De Niro, Morgan Freeman şi Kevin Kline.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street". Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de postul ABC între anii 1972 - 1976.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici